Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce au păţit deţinuţii care au protestat pe acoperişul Penitenciarului din Botoşani

ciocanel judecator

Liderii deţinuţilor care au protestat săptămâna trecută în Penitenciarul Botoşani au fost transferaţi la alte unităţi de detenţie din ţară, a declarat, pentru Agerpres, directorul instituţiei, Dan Brehuiescu. Potrivit acestuia, scopul transferurilor a fost acela de a destructura grupările, astfel încât să fie evitate noi proteste.

Directorul Penitenciarului nu a oferit public un număr al persoanelor care au părăsit închisoarea din Botoşani, pe motiv că "în aceste zile se face o evaluare a situaţiei". Zeci de deţinuţi din Penitenciarul Botoşani au protestat, timp de cinci zile, pe acoperişul unităţii, cerând condiţii de detenţie mai bune. Alte peste 500 de persoane private de libertate au refuzat hrana.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.