Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce avere are preşedintele CJ Braşov

Aristotel Cancescu

 

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Cancescu, vizat de ancheta DNA privind fapte de corupţie, are în conturi 605.000 de euro si aproape 4,5 milioane de dolari, potrivit ultimei sale declaraţii de avere.
Conform ultimei sale declaratii de avere din iunie 2013, citată de Mediafax, Aristotel Cancescu detine în municipiul Brasov un teren intravilan de 2.500 de metri patrati, cumparat în 2006 si doua case, de 360 metri patrati si 70 metri patrati, prima construita în 2000 si cealalta mostenita în 2013.

Citeste si:

UPDATE. Perchezitii DNA la Consiliul Judetean Brasov. De ce e acuzat presedintele CJ

DNA oficial: Cine sunt cei vizati de perchezitiile de la Brasov

Presedintele CJ Brasov are un depozit bancar de peste 605.000 de euro si alte trei în valoare totala de aproape 4,5 milioane de dolari. Cele patru depozite au fost deschise începând din anul 2006, într-unul dintre acestea fiind suma cea mai mare - 3.988.792 de dolari.
În anul fiscal anterior declaratiei de avere, Cancescu a obtinut, ca presedinte al CJ Brasov, 50.564 de lei, iar sotia sa, angajata la o firma din Sacele, a avut venituri de 13.320 de lei.
Conform declaratiei de interese din 2013, Cancescu este actionar unic la SC Canaris SRL. Aceasta firma are activitaţi de producţie cinematografica, video şi de programe de televiziune. De altfel, Aristotel Cancescu deţine, prin aceasta firma, trustul de presa Mix.
El este presedintele Fundatiei de Prietenie Româno-Daneze AOF România si al filialei Brasov a Societatii Nationale de Cruce Rosie, precum si membru al Asociatiei Artistilor Fotografi din România.
Agentia Nationala de Integritate (ANI) anunta, în aprilie 2013, ca Aristotel Cancescu este în incompatibilitate din 29 mai 2009, detinând simultan functia de presedinte al Consiliului Judetean Brasov si calitatea de actionar la SC Apa Canal Sibiu.
"Prin Hotarârea Consiliului Judetean Braţov nr. 121/29.05.2009, se aproba participarea Judetului Braţov, prin Consiliul Judetean Braţov, cu capital la SC Apa Canal SA Sibiu, persoana juridica româna înfiintata ca societate comerciala pe actiuni, de interes local. De asemenea, prin hotarârile CJ Braşov nr. 121/29.05.2009 si nr. 152/29.10.2012 se aproba numirea lui Aristotel Adrian Cancescu ca reprezentant al Judeţului Braşov în Adunarea Generala a Acţionarilor a SC Apa Canal SA Sibiu", preciza ANI.
Aristotel Cancescu declara atunci ca totul este "o facatura politica", un act menit sa îl discretizeze si sa îi prejudicieze imaginea, întrucât "nu este bazat pe fapte reale".
El sustinea ca "tinta atacurilor" nu a fost el, ci primarul Sibiului, Klaus Iohannis, gasit tot atunci de ANI în incompatibilitate, pentru ca avea si calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generala a Actionarilor SC Apa Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 si SC Piete SA, din 30 aprilie 2009.
Aristotel Cancescu afirma ca, potrivit Legii 215 a administratiei publice locale, presedintele de consiliu judetean este reprezentantul comunitatii, iar participarea lui în AGA nu a fost niciodata remunerata.
O luna mai târziu, în 22 mai 2013, Cancescu a contestat la Tribunalul Brasov decizia ANI, cerând anularea raportului privind incompatibilitatea sa.
Dosarul a ajuns în noiembrie 2013 la Curtea de Apel Brasov, dupa ce Tribunalul a declinat solutionarea cauzei acestei instante.
În martie 2014, Curtea de Apel Brasov i-a dat dreptate lui Cancescu si a dispus anularea raportul de evaluare al ANI.
Decizia a fost contestata în 21 mai la Înalta Curte de Casatie si Justitie, unde este în procedura prealabila, urmând sa fie stabilit un termen de judecata.
Aristotel Cancescu a absolvit Facultatea de Medicina în 1977 si a obtinut doctoratul în management în 2001.
Cancescu este presedintele CJ Brasov din anul 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul filialei judeţene Brasov a PNL, iar în legislaturile 1992-1996 si 1996-2000 a fost senator.
Aristotel Cancescu este vizat de DNA într-un dosar de corupţie în care luni dimineaţa au loc percheziţii atât la sediul Consiliului Judeţean Braşov, cât şi la locuinţa acestuia.
De asemenea, în aceasta ancheta este vizat şi vicepresedintele CJ Braşov Mihai Pascu (PC).
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca ancheta vizeaza modul în care CJ Braşov ar fi atribuit contracte catre mai multe firme, una dintre acestea fiind SC Gotic SA, aparţinând deputatului PC Ion Diniţa, care este şi lider al PC Braşov.
Sursele judiciare citate spun ca Aristotel Cancescu ar fi controlat întreaga activitate de atribuire a contractelor catre firme ale unor apropiaţi ai conducerii Consiliului Jude?ean Bra?ov.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.