Ce condiții i-au pus judecătorii lui Radu Mazăre pentru a-l scoate din pușcărie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-05-2015

Actualizat: 22-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Judecătorii de la ÎCCJ i-au pus o serie de condiții lui Radu Mazăre pentru a-l scoate din pușcărie! Astfel, pe durata arestului la domiciliu inculpatul Mazăre Radu Ştefan are următoarele obligaţii:

- să nu părăsească imobilul în care locuieşte, respectiv cel situat în , fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza;

- să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

- să nu comunice cu inculpaţii şi suspecţii, cu martorii şi cu experţii desemnaţi în cauză, direct sau indirect.

În baza art. 221 alin. 4 şi 11 C.pr.pen., ÎCCJ atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin pe durata acesteia sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

Radu Mazăre se află în arest preventiv din 2 aprilie.

Citește și: Marian Vanghelie e în lacrimi: Ce a aflat în pușcărie

Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a solicitat şi primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le deschidă în Constanţa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri