DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ce este cancerul pancreatic și cum se aplică `chirurgia Whipple` în procesul de tratament?

Centrul Medical Anadolu
pancreas

Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer. Ce este cancerul pancreatic, care sunt simptomele, care este tratamentul administrat? Prof. Dr.  Süleyman Yedibela Specialist Chirurgie Generala din cadrul  Centrului Medical Anadolu oferindu-ne informații importante pe această temă, ne-a pus la dispoziție şi anumite  informații cu privire la „tehnica whipple”, care este una dintre cele mai dificile operații din ramura chirurgiei generale.

Ce este cancerul pancreatic, prin ce simptome se manifestă?

Cancerul pancreatic este un tip agresiv de cancer care provine din celulele care formează canalul pancreatic. Simptomele pot prezenta diferențe în funcție de localizarea tumorii în pancreas. La majoritatea pacienților, tumora este observată în capul pancreasului și se prezintă prin simptome precum icter, mâncărime, indigestie, pierderea în greutate și durere. Pierderea în greutate întâlnită aici poate fi cauzată și de presiunea pe care cancerul o pune asupra duodenului. Durerea, se deplasează din partea superioară a abdomenului spre spate, sub forma unei centuri. Însă în acest punct trebuie subliniat următorul aspect; în cazul dezvoltării unui icter nedureros, mai ales în stadiile incipiente, se crede în primul rând că este vorba despre un cancer pancreatic. Pentru că atunci când icterul este însoțit de durere, acesta se datorează în mare parte pietrelor în vezica biliară.

Este posibilă apariția răspândiri cancerului pancreatic şi la alte organe (metastază)  ?

Dezvoltarea metastazelor în cancerul pancreatic, cu excepția metastazelor ganglionare locale, înseamnă ajungerea în stadiul patru iar în acest caz înseamnă că șansa tratamentului chirurgical este pierdută. Ficatul este organul în care cancerul pancreatic metastazează cel mai frecvent.

Care sunt motivele?

Motivele nu sunt încă cunoscute pe deplin. Cu toate acestea, rezultatele studiilor științifice arată că fumatul și predispoziția genetică se numără printre factorii importanți.

Care sunt categoriile de persoane cu risc ridicat?

Șansa de a dezvolta cancer pancreatic  este mult mai ridicată în special la cei care consumă produse din tutun, bărbați și persoane cu vârsta peste 65 de ani. Deși în zilele noastre din punct de vedere al diagnosticării incidența cancerului pancreatic pare să fi crescut, motivul care stă la bază nu este creșterea cazurilor de cancer pancreatic, ci mai degrabă prelungirea duratei medii de viață a oamenilor.

Este prevenibil?

Nu există o modalitate sigură de a-l preveni, însă se poate obține un anumit grad de protecție prin evitarea produselor din tutun. În plus, activitățile sportive, alimentația sănătoasă și ținerea sub control a greutății sunt factori importanți de natură să mențină puternică  această protecție.

Ce se face în timpul procesului de tratament?

Din păcate în cazul cancerului pancreatic, pacienții apelează de obicei la spital abia atunci când cancerul a progresat. Cu toate acestea, datorită icterului apărut la începutul cancerului, diagnosticarea timpurie este posibilă în cazul spitalizarii în timp util. Cea mai bună opțiune de tratament pentru cancerul pancreatic o reprezintă intervenția chirurgicală. Pe lângă aceasta mai pot fi puse în practică și opțiuni precum chimioterapia paliativă sau imunoterapia și radioterapia.

Cum se realizează „operația whipple”, una dintre cele mai dificile tehnici de chirurgie generală?

Tehnicile chirurgicale pot prezenta diferențe în funcție de zona în care se află tumoarea. De exemplu, la pacienții la care tumora se află în capul pancreasului, este folosită tehnica „whipple”. În această tehnică, care este foarte dificilă și are complicații mari, se îndepărtează ultima treime a stomacului, duodenul, capul pancreatic, căile biliare și sacului. De asemenea, este importantă şi eliminarea ganglionii limfatici existenți în aceste zone. În cele din urmă, canalul pancreatic, căile biliare și stomacul sunt unite cu intestinul subțire și operația este finalizată.

Whipple este o tehnică adecvată pentru fiecare pacient?

Aplicarea tehnicii se decide pe baza unor criterii, analizându-se şi  starea generală a pacientului. În general, pentru aplicarea acestei tehnici la pacienții cu afectare vasculară trebuie să fie luate în considerare anumite criterii. Cu toate acestea, afectarea vasculară nu reprezintă întotdeauna un obstacol.

După operație pacienții  pot să revină rapid la viața lor socială?

În mod cert, este o operație mare și dificilă atât pentru pacienți, cât și pentru chirurgi. Cu toate acestea, după operațiile efectuate de echipe cu experiență în acest domeniu, pacienții pot reveni la viața normală în decurs de două săptămâni. Deoarece atunci când a avut loc îndepărtarea unei părți a pancreasului există riscul ca pacienții sa dezvolte diabet, este, de asemenea, foarte importantă şi informarea pacienților cu privire la această problemă. Capul pancreasului este o zonă importantă în care se formează unele enzime importante, iar tratamentul medicamentos este necesar pentru înlocuirea acestor enzime. Deoarece corpul sau partea de la coada pancreasului este îndepărtată și acestea sunt zone în care are loc o producție intensă de insulină, pacienții vor dezvolta diabet motiv pentru care este administrat tratamentul medicamentos necesar.

Dacă în cancerul pancreatic se aplică o altă tehnică decât whipple, după intervenția chirurgicală poate fi necesară impunerea unor diferite restricții în viața pacienților, în funcție de cât de mult sunt afectate zonele precum pancreasul sau intestinul. În funcție de stadiul tumorii, ar putea fi necesară aplicarea  chimioterapiei, imunoterapiei sau radioterapiei sub formă de tratamente suplimentare.

content-image

Prof. Dr. Süleyman Yedibela și-a finalizat studiile medicale în Germania. A absolvit Universitatea Friedrich-Alexander din Erlangen. Și-a finalizat formarea de specialitate în Spitalul Universitar Erlangen, Departamentul de Chirurgie Generală. În  anul 2007, a inițiat și a condus programul Living-Related-Liver-Transplantation la Universitatea din Leipzig. De asemenea, a făcut parte din conducerea Certificated Center for Colorectal Cancer Leipzig. În anul 2009, a lucrat drept medic specialist în Chirurgia Ficatului-Căi Biliare-Pancreas (Hepato-Pancreato-Biliar) și Responsabil Transplant De Organe la Universitatea Erlangen. Prof. Dr. Süleyman Yedibela a lucrat pe rând în cadrul Universităţii Oldenburg-Groningen, Spitalului Medical School pe post de Vice-director Chirurgie Generala, la Spitalul Florence Nightingale Kadıköy Istanbul pe post de Director Transplant de Organe respectiv drept Director Adjunct în Spitalul Agaplesion Rotenburg Secția de Chirurgie Chirurgie și a ocupat funcția de Președinte al Secției Chirurgicale Chirurgia Esofagului şi Ficat-Căi Biliare-Pancreas (Esofag şi Hepato-Pancreato-Biliar) din Clinica Bethel a Universității Bielefeld, începând cu anul 2022 până în prezent Prof. Dr. Süleyman Yedibela continuă sa lucreze pe post de medic specialist chirurgie generală în cadrul Centrului Medical Anadolu.

Website: www.anadolumedicalcenter.ro

Email: romania@anadolusaglik.org

Telefon: 0799.499.911

content-image

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.