Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce este iodoterapia și când este recomandată?

Iodoterapia este un tip de tratament în care se administrează, pe cale orală, iod radioactiv. Această formă de tratament se folosește pentru a distruge celulele glandei tiroide atunci când acestea sunt afectate de cancer, dar și în anumite forme de hipertiroidism, adică în unele situații în care celulele glandei tiroide produc hormoni în exces.

Principiul aflat la baza acestui tratament este că glanda tiroidă absoarbe aproape tot iodul din organism. Astfel, prin administrarea unui izotop radioactiv al iodului, I-131, sub formă de iodură de sodiu, acesta se va concentra în celulele tiroidiene, iar acestea vor fi distruse sub efectul radiației. Iodul administrat își pierde complet radioactivitatea în câteva zile, în care pacientul trebuie să stea izolat, după care poate reveni la activitatea normală.

Tratamentul cu iod radioactiv este indicat în completarea celui chirurgical, la pacienții operați pentru cancer tiroidian. Astfel, în cazurile de cancer tiroidian diferențiat (papilar, folicular și cel cu celule Hurthle), iodoterapia poate distruge resturile de țesut malign care nu au putut fi excizate chirurgical, precum și țesutul malign care s-a răspândit în organism (metastaze) sau în ganglionii limfatici. Terapia cu iod radioactiv nu poate fi utilizată pentru a trata carcinoamele tiroidiene anaplazice (nediferențiate) și medulare, deoarece aceste tipuri de cancer nu absorb iod.

Iodoterapia se realizează numai la recomandarea medicului endocrinolog, iar administrarea tratamentului se face în colaborare cu un medic specializat în medicină nucleară. Tratamentul cu iod radioactiv se administrează numai în condiții speciale, care să asigure protecția de radiații a personalului medical, dar și supravegherea atentă a pacientului.

Centrul Oncologic SANADOR, cel mai mare centru dedicat patologiei oncologice din țară, oferă pacienților cu cancer tiroidian soluții terapeutice la cele mai înalte standarde, pentru ca aceștia sa beneficieze de tratamente mai eficiente și o recuperare mai ușoară. Pe Secția de Terapie Izotopică din Centrul Oncologic SANADOR, pacienții tratați cu iod radioactiv pot beneficia de confort și de o monitorizare atentă, în condiții de siguranță maximă. Aici, pacienții sunt cazați în saloane special amenajate, cu pereții, ușile și tavanul cu conținut de plumb, pentru protecție împotriva radiațiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.