Era evident că medicul Cătălin Cîrstoiu că nu mai este dorit pentru a reprezenta Alianța electorala PSD-PNL în cursa pentru Primăria București. El a participat la discuțiile din interiorul coaliției, de dimineață până spre miezul nopții. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă l-au luat deoparte, au avut o discuție separată și i-au cerut să se retragă, însă acesta ar fi refuzat.
Mai mult, susțin surse politice citate de ProTv, medicul ar fi cerut garanții că nu va fi îndepărtat din funcția de manager a Spitalului Universitar.
Și mai mult decât atât că ar putea să fie luat în calcul pentru o viitoare funcție de ministru al Sănătății. În acești termeni s-ar despărțit liderii PNL și PSD de Cătălin Cîrstoiu.
UPDATE: Medicul Cătălin Cîrstoiu a discutat cu reporterii STRIPESURSE.RO și a negat că a cerut vreo funcție sau vreun favor liderilor celor două partide din coaliție.
Mai mult, alte surse participante la discuțiile de luni au negat, de asemenea, această informație.
După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu
Varianta pe care au insistat liberalii a fost să aibă candidați separați PNL și PSD, iar Marcel Ciolacu, potrivit unor surse, nu ar fi venit cu o altă variantă.
Social-democrații au încercat pe parcursul zilei de ieri să impună susținere pentru primarul de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone. Liberalii au exclus această variantă, fără să aibă vreuna dintre părți o soluție concretă, un alt candidat independent cu care să meargă mai departe.
Așa s-a ajuns ca cele două formațiuni să susțină fiecare câte un candidat separat, respectiv PSD să meargă cu varianta Gabriela Firea, iar liberalii să meargă cu liderul PNL București, cu ministrul Sebastian Burduja.
Însă, există și consecințe
Sunt foarte multe nemulțumiri legate de modul în care conducerea de partid a ales să procedeze. Lui Marcel Ciolacu i se reproșează faptul că nu s-a orientat mai bine, că nu a avut o soluție de rezervă și mai ales că, înainte de a-l nominaliza pe medicul Cătălin Cîrstoiu, nu a făcut o analiză mai bună a activității acestuia.
Cel puțin în fața camerelor de luat vederi, liderii de la PNL și PSD susțin că a fost o decizie comună, că nu e cazul deocamdată să se ceară cuiva socoteală.
Prim-vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a afirmat că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va strânge bazinul votanţilor PSD. Decizia privind retragerea lui Cîrstoiu și susținerea pentru Firea a venit după mai bine de zece ore în ședință.
Grindeanu a fost întrebat, marţi, dacă a înţeles raţionamentul pentru care PSD şi PNL au venit acum cu candidaturi separate pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial stabiliseră susţinerea unui candidat comun.
“Pe toate analizele făcute de noi toţi în modul ăsta maximăm cel mai mult scorul politic. (…) Nu a decis Marcel Ciolacu. Au decis cele două partide. Partide, nu lideri”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Cătălin Cîrstoiu: 'Nu am luat decizia de a face un pas înapoi!'
Medicul Cătălin Cîrstoiu dă de înțeles că a fost retras de coaliția PSD-PNL din cursa pentru alegerile locale din București.
„Nu am luat decizia de face un pas înapoi, pentru că un medic nu abandonează niciodată”, susține Cîrstoiu, în prima sa reacție după ce liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat că Gabriela Firea este acum omul susținut de PSD pentru fotoliul de edil al Capitalei.
Comentează