CE înființează o echipă care să se ocupe de relațiile cu M. Britanie

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 25-06-2015

Actualizat: 25-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comisia Europeana a trimis un semnal politic puternic Londrei, înfiintând o echipa speciala care sa se ocupe de relatiile cu Marea Britanie pâna la referendumul acesteia privind apartenenta la UE, relateaza publicatia electronica EUObserver, potrivit Mediafax.

Echipa, care îsi va începe activitatea la 1 septembrie, va fi condusa de Jonathan Faull, avocat si unul dintre functionarii publici de rang înalt ai Marii Britanii la CE. Misiunea lui Faull va fi aceea de a media între functionarii publici de la Bruxelles si cei de la Londra.

Marea Britanie a declarat ca vrea schimbarea regulilor privind accesul la beneficii sociale al cetatenilor europeni, precum si protejarea City din Londra de legile europene. Dupa negocieri, Guvernul britanic intentioneaza sa organizeze un referendum privind apartenenta tarii la UE care ar urma sa aiba loc pâna la sfârsitul lui 2017.

Noua "unitate Brexit" face parte dintr-o remaniere mai vasta a Comisiei Europene dupa retragerea secretarului general Catherine Day la sfârsitul lui august. Ea va fi înlocuita de olandezul Alexander Italianer, care pâna în prezent a condus unitatea antritrust. Dintre cei 33 de directori generali care au condus departamentele Comisiei, doar 23 vor ramâne în functie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri