Ce infractiuni vrea Ponta sa reprezinte prioritatea zero a Politiei

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 23-03-2015

Actualizat: 23-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Victor Ponta le-a cerut luni reprezentantilor Politiei si ai structurilor MAI in general sa faca din infractiunile cu violenta prioritatea zero, pentru ca acestea desi mai putin mediatizate sunt cele de care oamenii se tem cel mai mult.

"Infractiunile cu violenta, desi nu le vedeti la stiri sunt cele care sperie cel mai mult un cetatean obisnuit. Luati masuri eficiente ca aceste lucruri sa fie prevenite in mod special si atunci cand se intampla sa depuneti toate eforturile ca sanctiunile sa fie imediate si foarte dure.

Vreau sa va asigur ca lucrurile importante pe care le-am realizat in ultimii ani nu se vor opri. Chiar daca sunt politician, prin definitie ceva rau, am lucrat indeaproape cu dumneavoastra si o sa continuam sa lucram impreuna.

Ii multumesc domnului Oprea, am incredere in activitatea domniei sale. Are sansa de a avea o echipa de oameni stabila care stie sa isi faca treaba", a spus Victor Ponta.

El le-a multumit pe rand tuturor sefilor structurilor MAI si si-a exprimat speranta ca prin eforturile lui Klaus Iohannis si ale Guvernului, Romania sa intre in Schengen pentru ca este o tara sigura.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri