DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CE lansează procedura de infringement împotriva României

Comisia europeana
"Întrucât producatorii din România sunt obligati sa acorde prioritate vânzarilor pe piata interna, iar tranzactiile cu gaze trebuie supuse unor controale prealabile si aprobarii, Comisia considera ca cadrul juridic actual din România creeaza bariere nejustificate în calea exporturilor de gaze din România si solicita eliminarea acestor bariere", se arata în comunicatul CE, citat de Mediafax. Comisia considera ca, prin crearea de bariere în calea liberei circulatii a marfurilor în cadrul pietei interne, România îsi încalca obligatiile în temeiul articolelor 35 si 36 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene si în temeiul articolului 40 litera (c) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piata interna în sectorul gazelor naturale. Cererea Comisiei are forma unui aviz motivat (infringement). Executivul European precizeaza ca, în absenta unui raspuns satisfacator în termen de doua luni, poate trimite România în fata Curtii de Justitie a UE (CJUE).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.