DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ce le transmite Rusia americanilor: Mesajul unui oficial rus

putin obama merkel

Statele Unite trebuie să se comporte într-un mod 'onest' şi 'responsabil' dacă vor să restabilească încrederea în relaţia cu Rusia, a declarat vineri un înalt responsabil rus, ca răspuns la o afirmaţie a preşedintelui american Barack Obama, care a spus că nu are încredere în liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pentru rezolvarea conflictului sirian, relatează AFP. "Încrederea în relaţiile dintre Rusia şi SUA nu poate fi restabilită atât timp cât colegii noştri de la Washington nu tratează în mod onest şi responsabil întreaga agendă a relaţiilor bilaterale dintre Moscova şi Washington", a declarat, citat de agenţia oficială de presă TASS, ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov. "În dialogul cu noi în privinţa Siriei, SUA nu se comportă uneori ca un partener şi sunt departe de a se arăta întotdeauna pregătite să negocieze pe picior de egalitate", a precizat el.

Barack Obama a declarat joi că 'nu are încredere' în voinţa preşedintelui rus Vladimir Putin de a coopera pentru a găsi o rezolvare la conflictul sirian. "Rusia poate că nu este capabilă să ajungă la o rezolvare, fie pentru că nu vrea, fie pentru că nu are o atât de mare influenţă asupra lui Assad. Iar noi vom evalua acest lucru", a adăugat liderul de la Casa Albă. Cele două mari puteri sunt iniţiatoarele unui proces diplomatic internaţional în Siria: tentative de a instaura o încetare a ostilităţilor, ajutor umanitar şi voinţa de a se ajunge la o tranziţie politică între regim şi opoziţie. Însă întregul dispozitiv, susţinut de secretarul american de stat John Kerry şi de ministrul rus de externe Serghei Lavrov, este în mare parte într-un punct mort. Cei doi, aflaţi cu regularitate în contact, au vorbit vineri la telefon, a precizat Ministerul rus de Externe.

Lavrov "a subliniat necesitatea de a activa lupta împotriva grupărilor teroriste şi extremiste care acţionează într-un mod tot mai sfruntat" şi folosesc "substanţe chimice toxice", a subliniat ministerul într-un comunicat. Armata rusă a afirmat miercuri că şapte persoane au fost ucise la Alep într-un atac lansat de rebelii sirieni cu muniţie încărcată cu "agenţi toxici". De la 31 iulie, cel puţin 112 civili, dintre care 33 de copii, au murit în bombardamentele care au vizat Alep, al doilea oraş din Siria, căzut pradă confruntărilor sângeroase între forţele pro-regim şi rebeli, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). În total, conflictul care răvăşeşte Siria din 2011 - şi care a devenit tot mai complex odată cu creşterea puterii jihadiştilor - a făcut peste 280.000 de morţi, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.