Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CE: Negocierile privind Brexit-ul nu vor începe mai devreme de mijlocul lui iunie

Brexit

Negocierile privind Brexit-ul nu vor începe 'mai devreme de mijlocul lui iunie', estimează negociatorul-şef al Uniunii Europene, francezul Michel Barnier, sperând într-un climat politic în Marea Britanie mai favorabil unui acord după alegerile parlamentare anticipate, indică un document al Comisiei Europene, consultat joi de AFP. Europenii trebuie să-şi finalizeze până la 22 mai pregătirile pentru negocierile cu Londra, însă, 'ţinând cont de convocarea, la 8 iunie, de alegeri legislative în Marea Britanie, ele nu vor fi lansate mai devreme de mijlocul lunii iunie', se menţionează în procesul-verbal al unei reuniuni a executivului european desfăşurate la începutul lui mai.

Michel Barnier, care va negocia în numelor Celor 27, speră că 'climatul de politică internă în Marea Britanie va fi mai favorabil unui acord' după scrutin, arată documentul menţionat, sugerând că perioada preelectorală înăspreşte poziţia Londrei faţă de Bruxelles. Potrivit lui Barnier, chestiunea 'reglementării financiare', adică a achitării de către Londra a tuturor angajamentelor financiare asumate în cadrul UE, 'va fi, fără îndoială, una din cele mai dificile ale negocierii'.

'Or, dacă nu se va ajunge la un acord asupra acestui punct, el estimează că riscul absenţei un acord privind retragerea ordonată a Regatului Unit ar deveni real, întrucât niciunul din cele 27 de state membre nu vrea să contribuie suplimentar la cadrul financiar multianual actual şi nici să primească mai puţin pentru proiectele finanţate de acest cadru', este consemnat în procesul-verbal.

Un acord privind o 'metodologie clară' pentru calcularea acestei sume - evaluată deocamdată de europeni la circa 60 miliarde de euro - va trebui găsit în prima fază a negocierilor. Tot atunci ar trebui convenite acorduri pe alte două subiecte: soarta după Brexit a expatriaţilor europeni în Marea Britanie şi problema frontierei irlandeze. Potrivit Bruxelles-ului, acordurile asupra celor trei puncte sunt imperativ necesare pentru declanşarea 'etapei a doua' a negocierilor, care se va referi la 'cadrul relaţiilor viitoare între Uniune şi Regatul Unit', în special pentru schiţarea acordului de liber schimb post-Brexit şi instituirea de 'dispoziţii tranzitorii'.

Michel Barnier a detaliat în cursul reuniunii calendarul previzionat: un acord privind prima fază 'între octombrie şi decembrie 2017', apoi lansarea 'celei de-a doua etape' între 'decembrie 2017 şi primăvara lui 2018', urmată de 'finalizarea' acordului de retragere 'către octombrie 2018'. Aceasta înseamnă că ar rămâne şase luni, până în martie 2019, 'pentru încheierea procesului de ratificare' a acordului de 'divorţ', conform Agerpres.

Negociatorul european propune tratative structurate 'în jurul unui ciclu de patru săptămâni': o săptămână de pregătire a lucrărilor în (format de ) 27, o a doua pentru schimbul de documente cu Regatul Unit, o a treia pentru negociere şi o ultimă săptămână 'pentru prezentarea rezultatelor celor 27 de state membre şi Parlamentului European'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.