Preşedintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, a făcut miercuri un apel către colegii parlamentari din judeţ, special către cei social-democraţi, să se implice astfel încât Complexul Energetic (CE) Oltenia să nu trebuiască să ramburseze Ministerului Finanţelor ajutorul de stat în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro primit pentru plata certificatelor de dioxid de carbon.
Iordache a declarat, într-o conferinţă de presă, că în prezent există la Ministerul Finanţelor, în dezbatere publică, o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare care obligă CE Oltenia să restituie ajutorul pe care l-a primit, de la stat, pentru plata certificatelor de dioxid de carbon.
"Este de o importanţă atât de mare încât nu putem să trecem peste aşa uşor şi să aşteptăm ca acea ordonanţă să fie aprobată pentru că ne aduce cu CE Oltenia mai grav decât a fost în anul 2019, când compania nu avea bani să plătească contravaloarea certificatelor de carbon şi risca să intre în insolvenţă. Această ordonanţă este pe circuitul de avizare, iar în urma unor discuţii şi intervenţii pe care le-am avut şi noi şi cei de la Complex la minister, ministrul Virgil Popescu a promis că va face tot ce ţine de dumnealui să nu fie adoptată această ordonanţă. (...) Ieri a înaintat către Ministerul de Finanţe obiecţiunile şi observaţiile pe care le are Ministerul Energiei cu privire la această ordonanţă", a spus Iordache.
Liderul PNL Gorj a mai punctat că ajutorul de stat a fost acordat în două tranşe de câte aproximativ 250 de milioane de euro fiecare, ordonanţa prin care au fost acordaţi banii prevăzând că sumele vor fi înapoiate de către Ministerul Energiei la cel de Finanţe.
"În momentul în care CEO a primit acel ajutor de stat, în două tranşe de câte 250 de milioane de euro, a fost emisă o ordonanţă de urgenţă care a fost aprobată în Parlament şi a devenit lege. Acea ordonanţă prevedea că acele sume care au fost alocate vor fi înapoiate de către Ministerul Energiei la Ministerul de Finanţe. Din punctul de vedere al CEO, lucrurile erau în regulă, tocmai de aceea a şi început implementarea programului de restructurare. Acum, Ministerul de Finanţe propune această ordonanţă care modifică articolul care spunea că Ministerul Energiei rambursează banii respectivi şi spune în ea că acei bani vor fi rambursaţi de către CEO, explicit. Asta înseamnă falimentul CEO, înseamnă că judeţul nostru nu mai are nicio şansă. Pe această cale, vreau să facem un apel cu toţii, să se implice toţi politicienii de la judeţul nostru şi în special cei de la PSD, pentru că este ministerul lor şi ministrul cu care au contact şi pot să discute în fiecare zi să nu facă sau să retragă acest proiect de ordonanţă care ar distruge judeţul nostru", a mai afirmat Iordache.
Guvernul a acordat CE Oltenia, în februarie 2020, un ajutor de salvare în sumă de 251 milioane de euro, constând într-un aport temporar de lichidităţi sub formă de împrumut, necesar pentru salvarea companiei aflată în dificultate economico-financiară. Ajutorul a fost autorizat de Comisia Europeană în aceeaşi lună, compania având obligaţia ca, în termen de 6 luni, să prezinte un plan de restructurare sau să ramburseze ajutorul.
Ulterior, în aprilie 2021, Guvernul a aprobat un proiect de OUG privind acordarea unui nou ajutor de stat către Complexul Energetic Oltenia, în valoare de 1,18 miliarde de lei (241.4 milioane euro) de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de lichidităţi şi pentru achiziţia parţială de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2020.
CE Oltenia riscă să intre în faliment. Un liberal face apel la colegii din Parlament, în special la cei din PSD
Explorează subiectul
Articole Similare

8
Săptămână mixtă! Bursa de la București scade cu 1,29%, însă lichiditatea explodează la peste 1,1 miliarde lei
8

548
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
548

95
Numărul pensionarilor din România scade ușor în ianuarie, dar pensia medie urcă la 2.779 lei
95

36
Banca Centrală Europeană extinde pentru toate băncile centrale din lume accesul de urgenţă la euro
36

48
Capitala pierde câteva sute de angajați în noiembrie, dar salariile urcă și șomajul scade
48

57
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat peste 35.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute
57

2.267
„Invențiile fiscale au îngropat economia” - Economist: doar tăierile și ieftinirea creditelor ne mai pot salva în 2026
2.267

2.978
Revenire surpriză pe piața din România: Uber readuce un serviciu major la care renunțase în urmă cu șase ani
2.978

1.439
Bolojan încă nu a redus comisia pentru investiții străine: restructurarea promisă din iulie vine abia prin OUG
1.439

57
Taylor Swift blochează marca „Swift Home” în SUA: compania renunță la înregistrare
57

1.601
Se caută români pentru „poliția” TikTok - Compania recrutează în România după ani de scandaluri
1.601

61
Gigantul tehnologic chinez Baidu integrează agentul AI OpenClaw în aplicaţia sa de căutare
61

3.549
Decizie fără precedent a Băncii Centrale Europeane: moneda euro devine armă globală în fața crizelor financiare
3.549

















Comentează