"În comuna Lipova au sosit, în ultimele săptămîni, mai mulţi locuitori, plecaţi în ţări străine. Dintre aceştia, ne spune primarul comunei, Costel Baciu, cinci, cu întreaga familie, sunt izolaţi la domiciliu. „Am fost informaţi de Direcţia de Sănătate Publică de venirea lor. Îi monitorizăm permanent, avem echipe mixte, poliţie, primărie, care se deplasează la domiciliul acestora. Până acum nu am avut cazuri speciale. Avem informaţii că mai vin patru oameni din Belgia. Vom proceda la fel. Să ştiţi că oamenii se cunosc între ei, îşi ştiu vecinii şi situaţia lor. Vin sau ne dau telefon şi ne spun dacă au venit rude sau cunoscuţi de-ai lor din străinătate. Este o dovadă de civism şi responsabilitate, în condiţiile în care vreunul dintre ei ar uita să se autoizoleze, până i se stabileşte starea de sănătate. O salariată de la o societate comercială din comună a fost nevoită să-şi întrerupă activitatea deoarce fiul ei a venit dintr-o ţară europeană. Au rămas amândoi izolaţi la domiciliu. Din câte ştiu, doi cetăţeni din comună sunt în carantină la Cluj”, ne-a mai spus primarul comunei Lipova. Mai multe detalii gasiti pe: www.desteptarea.ro
Ce povestește un Primar dupa ce i s-au întors acasă, românii din diaspora
București
7°C
Articole Similare

2.476
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
2.476

1.588
Elevi români răniți la Praga după un accident cu tramvaiul
1.588

119
Control de rutină, final neașteptat: ce au găsit polițiștii din Germania în mașina unor români
119

69
Adolescent român dispărut în Austria, găsit de poliție după apel public
69

48
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
48

4.666
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.666

5.314
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.314

7.970
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.970

576
Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc
576

5.883
O româncă plecată la muncă a primit o filmare care i-a înghețat sângele: Soțul i-a pus ștreangul de gât copilului și o aștepta acasă
5.883

5.826
Scandalul lozului de 500.000 € ia amploare: Românca a fost localizată, dar partenerul ei a făcut pasul decisiv ca să nu-l poată încasa
5.826

3.985
Român împușcat mortal de mai mulți cetățeni chinezi, după un schimb de focuri într-un restaurant din Spania
3.985

485
Coșmar într-un apartament din Viena: Româncă ținută captivă și forțată să se prostitueze
485
















Comentează