Procesul în care Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia solicită anularea deciziei prin care i-a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului Bibliotecii Batthyaneum a fost amânat, marţi, pentru 13 septembrie, după ce reprezentanţii Bibliotecii Naţionale a României au transmis Curţii de Apel (CA) Alba Iulia că nu pot depune o copie după testamentul episcopului Ignac Batthyany ca urmare a situaţiei de interimat înregistrate la nivelul conducerii instituţiei.
Biblioteca Naţională a României, a cărei filială este Batthyaneum, ar fi trebuit să depună la termenul de marţi o copie certificată după originalul actului de donaţie al episcopului Ignac Batthyany, respectiv al testamentului din 31 iulie 1798, precum şi inventarele de până în 1948. La şedinţă a fost prezent doar avocatul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, la dosar fiind depusă deja de către juriştii Bibliotecii o cerere de amânare, motivată de faptul că se află în imposibilitatea de a prezenta o copie după testamentul lui Ignac Batthyany întrucât este interimat la conducerea Bibliotecii.
CA Alba Iulia a admis cererea şi a stabilit un nou termen, respectiv pentru data de 13 septembrie, în vederea îndeplinirii obligaţiilor impuse de instanţă, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt, Cosmin Muntean. La termenul anterior, instanţa a apreciat că este utilă cauzei şi admisibilă cererea formulată de Arhiepiscopie şi, în consecinţă, a decis obligarea Bibliotecii Naţionale, care deţine originalul testamentului din 1798, să depună la dosar o copie certificată după testament şi, ulterior, o traducere legalizată, actul fiind redactat în limba latină.
Pentru a nu fi pusă sub semnul îndoielii traducerea, părţile implicate vor face demersuri în identificarea unui expert, urmând să se pună de acord asupra persoanei care va efectua traducerea testamentului.
În ceea ce priveşte inventarul tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul Bibliotecii Batthyaneum, realizat înainte de 1948, act solicitat tot la termenul anterior de către Arhiepiscopia Romano-Catolică, instanţa a solicitat Bibliotecii Naţionale să verifice dacă deţine un astfel de document.
Pe rolul CA Alba Iulia se află, la instanţa de contencios administrativ, dosarul în care Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia solicită anularea deciziei prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România a respins, în toamna trecută, cererea acesteia de retrocedare a imobilului Bibliotecii Batthyaneum, pe motiv că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra clădirii la data preluării acesteia de către statul român.
Calitate de intervenient accesoriu în acest dosar au atât Biblioteca Naţională a României, cât şi Ministerul Culturii. Donate Provinciei Transilvania şi Bisericii Catolice de episcopul Ignac Batthyany, în 1798, împreună cu clădirea şi terenul aferente, Biblioteca şi Institutul astronomic Batthyaneum au fost gândite de donator ca structuri cu un caracter public. După Marea Unire din 1918, Institutul astronomic şi Biblioteca au rămas, până la naţionalizarea din 1949, în administrarea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, fiind scutite de impozite şi de alte obligaţii financiare de către Statul Român. Din 1961, Batthyaneum a devenit filială a Bibliotecii Centrale de Stat, actuala Bibliotecă Naţională a României, potrivit informaţiilor postate pe site-ul acesteia.
Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Gyorgy Jakubinyi, a transmis în 2007 atât Parlamentului European, cât şi CEDO o petiţie în care a susţinut că, în 1949, regimul comunist aflat la putere la acel moment în România, a confiscat proprietăţile diecezei romano-catolice de Alba Iulia - terenuri şi imobile, inclusiv un complex ce adăposteşte Biblioteca Batthyaneum, institutul şi observatorul astronomic. În septembrie 2012, CEDO a constatat, în cazul restituirii unor imobile Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba-Iulia, că autorităţile naţionale nu au adoptat o decizie prin care solicitarea reclamantei de restituire a imobilului care adăposteşte Biblioteca Batthyaneum şi Institutul Astrologic, dar şi colecţii de cărţi şi documente rare să fie soluţionată, fie prin admitere, fie prin respingere. Statul român a fost condamnat de CEDO la plata sumei de 15.000 de euro Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, pentru prejudiciul moral adus în cazul refuzului privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra Bibliotecii Bathyaneum şi a Institutului de Astronomie.
Biblioteca Batthyaneum, care funcţionează din 1794 în fosta biserică trinitariană din Alba Iulia, deţine cea mai valoroasă colecţie de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României, respectiv peste 80%. Aici se află şi cel mai vechi manuscris de acest gen, Codex Aureus, realizat între 805 şi 810, cunoscut şi sub numele de Evangheliarul de la Lorch. Prima jumătate a Codex-ului a ajuns la Alba Iulia în 1786, iar cea de-a doua se află la Biblioteca Vaticanului. Coperţile originale se găsesc la muzee din Londra şi Roma. Batthyaneum deţine şi cea mai mare colecţie de incunabule, cărţi editate în a doua jumătate a secolului al XV-lea în Europa, în faza de început a tiparului, cu peste 600 de exemplare, adică circa 70% din totalul celor aflate pe teritoriul României. Biblioteca are profil documentar, fiind destinată cercetătorilor şi specialiştilor, iar accesul în incintă este permis doar în baza unei autorizaţii, conform Agerpres.
Comentează