Ce scrie Udrea despre premierul interimar: I-a făcut niște dosare și s-a potolit

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 26-06-2015

Actualizat: 27-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Amintirile de mai sus sunt scrise de Elena Udrea înainte să înceapă valul DNA împotriva ei.

Cel care le dezvăluie este jurnalistul Ion Cristoiu blogul personal:

„Oprea venise și cu Planul Ponta președinte, el la SRI, Maior la Guvern. Sigur l-a enervat tare pe Coldea acest plan. Ca urmare, după ce a văzut că Oprea insistă i-a făcut niște dosare penale, Și Oprea s-a potolit. Ba chiar zice că este bine că Ponta se va lupta cu Iohannis în turul doi. Așa funcționează lucrurile. Totul se poate obține cu amenințarea dosarelor.”

Asta ar explica în opinia lui Cristoiu atitudinea distantă a lui Gabriel Oprea față de premierul Victor Ponta:

”Desemnarea lui Gabriel Oprea ca premier interimar a adus în prim plan un personaj care a cultivat pînă acum, din motive care-mi scapă, stilul low profile.

Ar fi fost normal ca Gabriel Oprea să rămînă mai departe în hotarele acestui stil.
Se presupunea, plecînd de la jurămintele sale de credință față de Victor Ponta, că-și va exercita funcția ca un simplu înlocuitor al premierului plin cîtă vreme acesta din urmă nu poate veni în țară.

Asta ar fi însemnat:

  1. O deplasare la Istambul, la Victor Ponta, într-o vizită care ar fi fost cerută atît de condiția de prieten, cît și de condiția de interimar. S-ar fi spus c-a mers ca să se sfătuiască cu Victor Ponta în legătură cu marile obiective ale Guvernării în perioada interimatului.
  2. Evidențierea ostentativă a adevărului că e doar un interimar, mai precis, un amic de-al lui Victor Ponta, pe care acesta l-a rugat să treacă la volan în timp de el, Victor Ponta stă pe scaunul din dreapta și-i spune pe unde s-o ia, cînd să frîneze și cînd să claxoneze.
  3. Un interimar de adevăratelea evită să iasă în prim plan mediatic pe perioada interimatului. Pe deoparte pentru că, practic, activitatea lui se rezumă la concretizarea indicațiilor date de premierul plin. Pe de alta, pentru că afirmarea mediatică ar putea să-l facă suspicios pe premierul plin.

Gabriel Oprea n-a îndeplinit nici una dintre aceste condiții cerute de imaginea de simplu și modest interimar. Nu numai că nu s-a dus la Istanbul, nu numai c-a evitat să arate că ține cont și de ce spune premierul plin (care e totuși în deplinătatea facultăților mintale), dar, mai mult, a avut poziții contrare PSD și mai ales s-a lansat într-o campanie mediatică de afirmare ca vedetă cum rar am văzut la personaje pînă nu demult low profile.”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri