Ce se întâmplă acum în satul din România situat lângă portul atacat de Rusia azi-noapte: Fumul persistă de multe ore!
Românii de la granița dunăreană cu Ucraina sunt speriați după bombardamentele de noaptea trecută. Cea mai mare frică este că, în cazul unui alt atac, dronele ar putea ajunge peste casele lor.
Ce spun oamenii din localitatea românească cea mai apropiată de portul Izmail, bombardat de ruși
"După atacul rusesc, fumul persistă în continuare de opt - nouă ore, potrivit localnicilor. Ei spun că au auzit azi-noapte bubuituri pe parcursul a trei - patru ore, până la orele patru dimineața.
Deși mărturisesc că se tem pentru viața lor, oamenii insistă că sunt născuți aici, crescuți aici și nu au de gând să plece, orice s-ar întâmpla. Au de gând să rămână în zonă, însă speră ca, într-un fel sau altul, să se rezolve întreaga situație", a relatat Antena 3 CNN.
Primarul din Ceatalchioi, comună din județul Tulcea, situată aproape de portul bombardat Izmail, a povestit momentele terifiante de miercuri dimineață.
Primar: "Exploziile din port, la circa 400 de metri de localitatea românească"
"Panica a fost foarte mare în rândul localnicilor. Distanța era mica și toți se gândeau ca drona ar putea cădea pe locuințe. E o stare tensionată, de frică", a declarat primarul Tudor Cernega.
El a estimat că localnicii din Ceatalchioi s-au aflat la circa 400 de metri de exploziile care au avariat portul ucrainean.
Dronele lansate de Rusia au venit dinspre Marea Neagră şi s-au deplasat spre vest, de-a lungul Dunării, spre Izmail, port-cheie din care grânele ucrainene sunt transportate cu barje spre portul Constanța pentru a fi trimise spre ale părţi ale lumii.
Klaus Iohannis a calificat atacurile rușilor la Izmail drept crime de război
Forţele Kievului au distrus 11 drone Shahed de concepție iraniană deasupra regiunii Odesa.
Bombardamentele au lovit în primele ore ale zilei instalații portuare şi depozite pentru cereale. Inclusiv clădirea administrației portului a fost avariată serios.
Președintele Klaus Iohannis a denunțat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene la Dunăre drept "inacceptabile" și le-a numit "crime de război".
Ministerul român al Apărării a dat însă asigurări că teritoriul României n-a fost afectat de atacul cu drone.
Rusia a atacat puternic Sudul Ucrainei și în special Portul Ismail situat la 60 km de România/ Sunt raportate distrugeri masivehttps://t.co/EqC34hbFPr pic.twitter.com/cmu1TvtQlU
— stiripesurse.ro (@stiripesurse_ro) August 2, 2023































Comentează