Ce se întâmplă cu angajarea lui Călin Georgescu ca lector și controlul psihologic și psihiatric la zi - sesizare la Comisia de etică a Universității Politehnica

Autor: Alice Draghici

Publicat: 11-03-2025 14:08

Actualizat: 11-03-2025 16:08

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Universitatea Politehnica din București a confirmat că a primit pe 5 decembrie 2024 o sesizare referitoare la activitatea și angajarea lui Călin Georgescu, lector universitar, aflat în centrul unui scandal public după ce a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, alegeri anulate ulterior.

Conform Edupedu.ro, sesizarea depusă la Comisia de Etică a Universității Politehnica București include mai multe puncte de interpelare, printre care:

- modul în care a fost organizat concursul de angajare al lui Călin Georgescu

- dacă acesta îndeplinește condițiile legale de sănătate, inclusiv controalele medicale, psihologice și psihiatrice

- dacă a finalizat modulul psihopedagogic necesar pentru activitatea didactică

- organizarea activităților didactice în perioada campaniei electorale.

Georgescu a solicitat și obținut suspendarea contractului său de muncă

În răspunsul acordat Edupedu.ro, instituția de învățământ a confirmat că cercetările interne privind activitatea lui Călin Georgescu au fost suspendate până la finalul anului universitar 2024-2025, în conformitate cu legislația în vigoare.

Georgescu a solicitat și obținut suspendarea contractului său de muncă pentru această perioadă. Universitatea a subliniat că sesizarea depusă vizează atât aspecte de etică, cât și de disciplină, iar ancheta privind modul în care a fost angajat Georgescu și desfășurarea activităților sale didactice va continua după încheierea anului universitar.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri