DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ce se întâmplă dacă ratezi a doua doză de vaccin? Răspunsul autorităților este neclar

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam centru vaccinare

Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță susține că persoanele care s-au infectat după administrarea primei doze trebuie să facă cel puțin rapelul, după vindecare. În unele cazuri este recomandată chiar reluarea întregii scheme de vaccinare. Metoda exactă nu este încă stabilită.

Vezi și: Scandal la Antena 3: Diana Șoșoacă a plecat din emisiune, după un schimb de replici cu Mihai Gâdea / VIDEO

„Dacă o persoană este diagnosticată cu infecție Sars-Cov-2 după efectuarea primei doze evident că se așteaptă vindecarea bolii și la un interval de circa o lună se poate efectua rapelul sau se reia schema complet, dacă perioada dintre prima doză și doza de rapel depășește intervalul de 6 săptămâni, de 42 de zile”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Acesta a precizat că această situație este încă în dezbatere la nivel de specialiști și că a solicitat un punct de vedere oficial companiei Pfizer.

„Sigur că, de pildă, CDC din SUA nu recomandă reluarea schemei complete, ci doar doza de rapel. În momentul de față, Comisia Științifică din România pledează pentru reluarea schemei complete dacă intervalul dintre prima doză și următoarea depășește șase săptămâni. La acest moment lucrurile sunt în dezbatere, am cerut un punct de vedere și companiei Pfizer, având în vedere că datele de eficacitate la acest moment sunt disponibile pentru administrarea celor două doze. Împreună cu compania și cu Comisia Științifică vom lua decizia potrivită, dar, da, se recomandă cel puțin doza de rapel la aceste persoane”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.