Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce se întâmplă în Israel înaintea Paştelui Evreiesc: Întăriri în jurul moscheilor

orient siria irak iran qatar egipt israel turcia

Israelul va desfăşura întăriri în jurul Esplanadei moscheilor din oraşul vechi din Ierusalim în apropierea Pesah, paştele evreiesc, pentru a preveni eventualele 'tulburări', a anunţat joi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, citat de AFP. 'Odată cu apropierea Pesah tot felul de extremişti răspândesc minciuni despre politica noastră privind Muntele Templului pentru a provoca tulburări. Vom acţiona împotriva acestor provocatori şi vom desfăşura întăriri în locurile în care se pot produce tensiuni', a precizat Netanyahu într-un comunicat.

Pesah va fi sărbătorit începând de vineri, 22 aprilie. În timpul acestei sărbători, care durează o săptămână, tradiţionala rugăciune aşa-numită 'binecuvântarea preoţilor', care adună anual mii de credincioşi, urmează să aibă loc la Zidul Plângerii, locul cel mai sacru al iudaismului, situat la poalele Muntelui Templului, al treilea cel mai sfânt loc al islamului după Mecca şi Medina. Valul de violenţe, care zguduie teritoriile palestiniene, Ierusalimul şi Israelul, a început în toamnă, la momentul celebrării noului an evreiesc. Palestinienii şi arabii israelieni au acuzat autorităţile israeliene că vor să preia controlul asupra Esplanadei Moscheilor şi să modifice statu-quo-ul din modul în care este gestionat acest loc sfânt. 'Există în prezent tentative de a reporni dezordinea şi violenţele de Pesah pe Muntele Templului, aşa cum s-a întâmplat în timpul sărbătorilor din toamnă', a adăugat prim-ministrul.

Benjamin Netanyahu a dat din nou asigurări că nu are nicio intenţie să modifice statu-quo-ul, care permite prezenţa evreilor pe Esplanada moscheilor, dar le interzice să se roage. 'Am trimis mesaje în acest sens Iordaniei, Autorităţii Palestiniene şi întregii lumi arabe', a adăugat el, făcând apel la aleşii evrei şi musulmani israelieni să acţioneze pentru 'a calma spiritele'. Duminică, prim-ministrul l-a acuzat pe Raed Salah, un arab israelian lider al facţiunii radicale a Mişcării islamice, că 'incită spiritele' în apropierea Pesah, relansând o campanie care acuză Israelul că 'pune în pericol' Esplanada moscheilor.

Potrivit media, un cuplu evreu israelian a organizat o căsătorie clandestină la începutul săptămânii pe Muntele Templului. Această ceremonie, prezentată ca fiind 'a doua de acest gen în 2.000 de ani', a fost anunţată de Institutul Templului, o organizaţie de extremă dreapta. Autorităţile nu au confirmat însă desfăşurarea acestei căsătorii. Orice ceremonie religioasă evreiască este interzisă de autorităţile israeliene pe Esplanada moscheilor. Valul de violenţe care a zguduit teritoriile palestiniene, Ierusalim şi Israel de la 1 octombrie s-a soldat cu moartea a 201 de palestinieni, 28 de israelieni, doi americani, un eritreean şi un sudanez, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP. Benjamin Netanyahu a vorbit însă recent despre 'o scădere semnificativă' a numărului atacurilor palestiniene împotriva israelienilor, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.