CE spulberă speranțele privind eliminarea MCV pentru România și Bulgaria

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 17-03-2016

Actualizat: 17-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comisia Europeana nu considera ca exista 'sustenabilitate' în progresele Bulgariei si României 'într-o serie de domenii', a declarat miercuri un oficial al executivului comunitar, care nu este de parere ca Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) aplicat celor doua tari ar fi ineficient si lipsit de impact, relateaza agentia bulgara de presa Novinite.

Într-o conferinta desfasurata miercuri în Parlamentul European, adjunctul secretarului general al Comisiei Europene, Paraskevi Michou, a spus ca ea întelege 'dezamagirea' privind monitorizarea aplicata celor doua tari membre, dar ca 'nu ar fi niciodata de acord' cu ideea ca mecanismul este ineficient si lipsit de impact, potrivit site-ului Dnevnik.bg.

Evenimentul, organizat de eurodeputati bulgari, a fost centrat pe posibilitatea fie de a elimina, fie de a revizui asa-numitul Mecanism de Cooperare si Verificare aplicat Bulgariei si României, o propunere înaintata de politicieni din unele state membre.

'Ma voi lupta cu dvs. astfel încât indicatorii sa fie îndepliniti într-un mod sustenabil', a spus Paraskevi Michou, precizând ca numai atunci MCV-ul va putea fi eliminat. Ea a respins si sugestiile conform carora mecanismul aflat în vigoare este 'nedrept'.

Dintre europarlamentarii care au participat la conferinta, Monica Macovei a fost singura voce care si-a exprimat sustinerea fata de MCV, în timp ce reprezentantii Bulgariei si ai altor state au pus la îndoiala eficienta mecanismului, mai noteaza Novinite.

Consiliul Uniunii Europene a confirmat marti concluziile si recomandarile rapoartelor pentru România si Bulgaria prezentate de Comisia Europeana la finalul lunii ianuarie în cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) si a mentionat ca acest instrument va ramâne în vigoare pâna la obtinerea unor rezultate concrete si durabile pentru atingerea obiectivelor stabilite la introducerea sa.

AGERPRES

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri