Ce spune Antonescu despre liberalii care ar putea să-l trădeze

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 11-04-2014

Actualizat: 11-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"Cunosc minciuna şi ipocrizia PSD-istă mai bine decât oricine. Sigur că realizăm cu toţii că partidele lui  Traian Băsescu, adică PDL şi actualul PMP, sunt mult mai slabe şi puţin credibile, aşa că PSD pune atacurile pe mine, pe PNL. Tot ce se poate ca nişte oameni de la noi (PNL- n.r.) să îi voteze (pe candidaţii PSD - n.r.) beneficiind de pomenile electorale ale PSD. Tăriceanu este primul beneficiar al pomenii PSD-iste", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, Antonescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.


El a mai spus că încrederea electoratului în alianţele politice a scăzut odată cu desfiinţarea USL."Cred că încrederea în alianţe a scăzut. USL speram să fi învăţat din experienţele trecute. Nu s-a putut ţine această alianţă şi noi, cei de la PNL, suntem reticenţi când discutăm de alianţe. Acum sunt alianţe şi alianţe. USL a fost o alianţă între două partide în formă, cu programe, cu lideri. Noi avem şi acum o alianţă, în România, PSD, PC şi UNPR, dar asta nu e o alianţă, ăsta e un partid, sunt locotenenţi ai lui Victor Ponta. Sigur că în viaţa politică, în funcţie de anumite momente, forţe politice e posibil să acţioneze convergent, dar o alianţă cum a fost USL nu cred că va fi curând", a mai spus Crin Antonescu.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri