Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce surpriză: Materialul furat de o echipă de comandă de la ambasada Coreei de Nord de la Madrid a fost predat FBI

FBI

Conducătorul presupusului comando care a luat cu asalt Ambasada Coreei de Nord la Madrid în februarie a predat ulterior poliţiei federale americane (FBI) material furat, a anunţat marţi tribunalul însărcinat cu acest caz, relatează AFP potrivit news.ro

Adrian Hong Chang, de naţionalitate mexicană, dar rezident în Statele Unite, ”a intrat în contact, la cinci zile după asalt, cu FBI, la New York, pentru a-i preda informaţii referitoare la incidentul de la ambasadă şi material audiovizual obţinut”, a anunţat Audienţa Naţională într-un comunicat.

Potrivit judecătorului de instrucţie însărcinat cu dosarul, Hong Chang a precizat că a acţionat din proprie iniţiativă.

Aceste informaţii sunt primele informaţii oficiale de la misteriosul asalt la ambasadă, care a avut loc la 22 februarie, cu câteva zile înaintea summitului de la hanoi între preşedintele american Donald Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un.

Citește și: Cine sunt reprezentanții societății civile pe care i-a chemat Iohannis la Cotroceni pentru consultări/ LISTA COMPLETĂ

Tot potrivit judecătorului, doi atacatori l-au dus pe ataşatul însărcinat cu afaceri la ambasadă într-o încăpere la subsol, pentru a-l convinge să dezerteze, prezentându-se ”drept membri ai unei asociaţii sau mişcări de apărare a drepturilor omului pentru eliberarea Coreei de Nord”.

Cotidianul american The Washington Post (WP) a dezvăluit la jumătatea lui martie că raidul a fost realizat de o grupare intitulată Apărarea Civilă Cheollima (DCC), care îşi propune ajutorul nord-coreenilor ce încearcă să fugă din ţară şi celor care vor să răstoarne regimul.

Între ceilalţi membri identificaţi ai comandoului se află un cetăţean american născut în Coreea de Sud şi un sud-coreean, tot potrivit Audienţei Naţionale.

Acest comando de aproximativ ”zece persoane” a intrat în ambasadă la 22 februarie ”recurgând la forţă, înarmaţi cu arme de foc false, macete, bare de fier şi cuţite”, după care au luat ostatice persoane dinăuntru, pe care le-au legat şi cărora le-au pus pungi pe cap, precizează tribunalul în comunicat.

După ce una dintre femeile care se aflau în ambasadă a dat alerta, poliţia a sunat la poartă.

Adrian Hong Chang a deschis, cu o insignă a lui Kim Jong Un la rever, şi s-a dat drept un ”reprezentant de rang înalt” de la amabsadă, dând asigurări că totul era în regulă.

Majoritatea atacatorilor a fugit, ulterior, cu vehicule de la ambasadă.

Hong Chang a plecat de la ambasadă, potrivit tribunalului, cu un vehicul Uber, comandat sub numele de ”Oswaldo Trump”.

Ultimul ambasador nord-coreean în Spania, Kim Hyok Chol, expulzat în seprembrie 2017, a devenit între timp unul dintre oamenii de încredere ai lui Kim Jong Un şi emisarul său în Statele Unite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.