Dezbaterea care a încins rețelele sociale: ce venit ar fi necesar unui român pentru un trai decent

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 04-10-2025 11:30

Article thumbnail

Sursă foto: COMBO

De curând, o dezbatere intensă a izbucnit pe platforma Reddit cu privire la venitul necesar unui român pentru un trai decent. Punctul de plecare a fost calculul unui utilizator care a avansat suma de 5.000 de lei pe lună ca fiind „strictul necesar” în România. Această sumă includea costuri esențiale precum chiria, alimentele, utilitățile, transportul, medicamentele, dar și o scurtă vacanță anuală, haine și o mică economie. Postarea a generat un val de comentarii contradictorii, împărțind comunitatea între susținătorii dublării salariului minim și cei care argumentează că o astfel de creștere ar putea duce la un colaps economic.

Expertul în educație financiară Adrian Asoltanie explică pentru Adevărul unde se află echilibrul între dorințe, realități și soluții: „Plecăm de la premisa că pe situația actuală, veniturile de 5.000 de lei de persoană ar trebui să acopere un stil de viață minimal: utilități, mâncare, haine, un pic de concediu, cheltuielile uzuale pentru o persoană pe lună.

Întrebarea este cum ajungem la venitul ăsta, care oricum este de bază. Și aici sunt două căi, o cale ar fi să așteptăm până când guvernul face salariul minim pe economie 5.000 de lei net, ceea ce va duce inevitabil, pe de-o parte, la prăbușirea unei bune părți din companii. Respectiv, a unor businessuri care nu reușesc să suporte salarii la nivelul ăsta.

În același timp, această măsură va cauza și o creștere a inflației, pentru că toate se vor scumpi, iar inflația anulează, practic, creșterile de venituri, lucru care s-a întâmplat și pe creșterile de pensii și pe alte creșteri. Practic, degeaba ți-a crescut salariul”.

A doua cale, explică el, este cea în care individul își face un plan de a-și crește singur veniturile, către 5.000 sau peste 5.000, pentru că există în România foarte multe persoane care câștigă bine peste 5.000 de lei.

Cum se poate obține lucrul ăsta? Și în mod sustenabil? „Aici avem opțiunea de a-ți schimba job-ul, de a schimba orașul, dacă în orașul tău în care locuiești nu există suficiente oportunități, nu există suficienți angajatori, companii, firme. Sau, iată, 4 milioane de oameni și-au schimbat țara încercând să câștige mai mulți bani.

Una din metodele cele mai la îndemână este investiția în educație, practic să-ți schimbi abilitățile, să-ți îmbunătățești cunoștințele profesionale, astfel încât în cadrul domeniului tău, în cadrul companiei tale, să treci la nivel superior de venituri și de calificare profesională”, susține specialistul.

Așadar, în opinia sa, la bază soluția este investiția în educație, îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor personale, relațiile pe care ți le construiești networking-ul, mediul în care te învârți, anturajul pe care îl ai, obiceiurile pe care îl ai, cărțile pe care le citești, felul cum îți petreci timpul. „Toate lucrurile astea care par mici și nesemnificative se găsesc într-un fel sau altul la sau în cont sau în buzunar sau în portofel”, completează acesta.

„Salariul minim trebuie să aibă legătură cu prețurile”

salariu

Pe Reddit Romania, un utilizator a început discuția pornind de la: „Făceam niște calcule și pentru strictul necesar in Romania îți trebuie în jurul a 5.000 lei. Aici includ: chirie, mâncare, facturi, transport public (abonament) și bani pentru medicamente, o vacanță ieftină de 7 zile pe an, haine ieftine, câțiva bani de pus de-o parte.”

Altcineva a scris că: „Salariul crește odată cu productivitatea, așa cum a crescut în IT. În România, creierele pleacă și rămân oamenii care nu aduc valoare adăugată. Germania a ridicat salariile pe baza companiilor care fac profit și exportă. Noi vrem să le ridicăm din pix.”

Alții au apărat însă ideea că „salariul minim trebuie să aibă legătură cu prețurile”, chiar dacă asta înseamnă o intervenție puternică a statului.

Un alt comentariu, care a stârnit mai multe reacții, a atacat direct narativul „capitaliștilor care nu pot plăti”: „N-ai bani să plătești salarii minime decente raportate la cheltuielile minime? Înseamnă că nu e cerere pentru produsul tău, piața liberă îți spune că n-ai ce căuta pe piață. Nu văd de ce să cocoloșim antreprenorii în detrimentul angajaților.”

Discuțiile au atins și alte teme: taxarea progresivă, comparațiile cu SUA anilor ’50, dar și argumente mai directe: „Salariul minim nu e făcut să ai un trai decent, ci să nu mori de foame muncind. Vrei mai mult, înveți, îți schimbi domeniul, devii mai productiv. Salariul minim nu e pentru bărbați în toată firea care vor o viață completă din el, ci pentru studenți sau joburi de început.”

În replică, alții au atras atenția asupra datelor oficiale. Un utilizator a citat coșul minim pentru un trai decent: „10.450 lei pentru o familie de doi adulți și doi copii în 2024. Pentru o persoană singură, 3.972 lei. Cu inflația, probabil azi e aproape 5.000.”

România rămâne codașă în Uniunea Europeană la nivelul salariului minim brut

salariu

Deși dezbaterea despre pragul de 5.000 de lei net a inflamat spiritele online, datele oficiale arată că România rămâne codașă în Uniunea Europeană la nivelul salariului minim brut.

Potrivit celor mai recente date Eurostat, salariul minim s-a dublat în ultimii șase ani, de la 2.080 lei în 2019 la 4.050 lei în 2025. Cu toate acestea, România are abia al patrulea cel mai mic salariu minim din UE, echivalent cu 814 euro.

În ianuarie 2025, zece state membre aveau salarii minime sub 1.000 de euro: Bulgaria (551 EUR), Ungaria (707 EUR), Letonia (740 EUR), România (814 EUR), Slovacia (816 EUR), Cehia (826 EUR), Estonia (886 EUR), Malta (961 EUR), Grecia (967 EUR) și Croația (987 EUR).

Alte șase țări se situează între 1.000 și 1.500 de euro: Cipru (1.000 EUR), Portugalia (1.015 EUR), Lituania (1.038 EUR), Polonia (1.091 EUR), Slovenia (1.278 EUR) și Spania (1.381 EUR).

În partea de sus a clasamentului, șase state depășesc 1.500 de euro: Franța (1.802 EUR), Belgia (2.070 EUR), Germania (2.161 EUR), Țările de Jos (2.193 EUR), Irlanda (2.282 EUR) și Luxemburg (2.638 EUR).

Discrepanțele rămân uriașe: cel mai ridicat salariu minim din UE este de aproape cinci ori mai mare decât cel mai scăzut. Totuși, Eurostat subliniază că diferențele se mai atenuează atunci când se ține cont de nivelul prețurilor și se raportează la paritatea puterii de cumpărare (PPS).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri