Strategii PSD au socotit că lansarea lui Victor Ponta să aibă loc pe 29 iulie 2014, la doi ani de la Referendum. Pentru a marca un eşec? Pentru a semnala că şi scrutinul din noiembrie 2014 poate fi un eşec de aceleaşi proporţii? Nu.
Ziarul Financiar:
În martie anul acesta, omul de afaceri Ovidiu Tender şi Cătălin Buţu, directorul firmei lui aeriene TEN Airways, anunţau cursele regulate pe Bucureşti-Tulcea, Bucureşti-Timişoara, dar şi spre Frankfurt, Verona, Genova din Capitală şi spre Bergamo şi Frankfurt din Tulcea şi spre Verona din Timişoara... „Aştept returnarea sumei plăite pentru un zbor anulat Genova-Bucuresti din 14 iulie!“, „Cei care au pierdut cursa Bucureşti- Palermo din 8 iulie când vor fi plătiţi?“, „Când se dau înapoi banii pe cursa din 7 august Palermo-Bucureşti?“, sunt doar câteva din mesajele publicate pe pagina de Facebook a Fly România de pasagerii ale căror curse au fost anulate. Doar în iunie au fost anulate 88 din cele 138 de curse regulate programate sub numele de Fly România şi care trebuiau operate cu avioanele companiei TEN Airways, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender. Deşi pe site-ul pe care se puteau rezerva bilete de avion Fly România este afişat un număr de fix, acum răspunde doar robotul.
RFI:
Jean-Claude Juncker, preşedintele viitoarei echipe de comisari europeni, a primit până la 1 august majoritatea confirmărilor pe care le aştepta dn capitalele UE. Pe ultima sută de metri, Bucureştiul l-a confirmat pe Dacian Cioloş la agricultură. Candidaturile feminine rămân însă insuficiente. România şi-a confirmat în data 31 iulie intenţia de a obţine portofoliul agiculturii pentru Dacian Cioloş.Tot în ultima zi a termenului acordat de Jean-Claude Juncker capitalelor, Suedia a confirmat nominalizarea Ceciliei Malmström. Aceasta este a doua candidatură feminină după confirmarea cehoaicei Vera Jourova în urmă cu câteva zile. Dar şi Slovenia s-a mişcat pe ultima sută de metri şi a trimis la Bruxelles trei opţiuni, printre care şi numele deputatei europene social-democrate Tanja Fajon. Astfel, până la sfârşitul zilei de joi Jucker numără trei candidate femei din cele cel puţin zece pe care i le impune regula "parităţii", ea însăşi impusă de Parlamentul European. Fără aceasta, echipa Juncker va eşua la toamnă la examenul în faţa eurodeputaţilor.
Comentează