Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cea de-a cincea zi a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara - TESZT începe în Studioul Franciscan cu 'dosztoievskij b@r/ reopening'

zilesinopti.ro
teatru excelsior

Cea de-a cincea zi a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara - TESZT începe în Studioul Franciscan cu "dosztoievskij b@r/ reopening", spectacol al Companiei independente Arte-Factum, inspirat de romanul "Crimă şi pedeapsă", de Feodor Mihailovici Dostoievski, în regia lui Levente Kocsárdi, conform news.ro.

Creat în Laboratorul de introspecţie teatrală Arte-Factum, spectacolul îşi continuă procesul de atelier teatral, cu distribuţia care reuneşte actori din  România, Republica Moldova şi Serbia: Alexandru Romescu, Aida Olaru, Larisa Belcea, Nina  Troća, Levente Kocsárdi, Ştefan Roman, Laura Gîrbovan, Darie Doklean, David Vicol, Bogdan Alexandru Popescu.

"dosztoievskij b@r/reopening" este un eseu teatral despre conştiinţă, crimă şi vinovăţie: ”destructurăm şi recompunem, cu mijloace teatrale, mecanisme extreme de validare a iluziilor despre noi înşine, procese  care au făcut din Rodion Romanovici Raskolnikov un ucigaş, pentru a înţelege ce mai înseamnă conştiinţa pentru oameni care au acum vârsta  studentului Raskolnikov, cum se raportează, intim şi personal, oameni de orice vârstă, astăzi, la noţiunea de conştiinţă, căci în #dosztoievskij b@r toţi sunem Raskolnikov. Totul se petrece în mintea lui Raskolnikov, în coşmarul lui, în delirul său ca un vehicul teatral către înţelegere”, spune regizorul Levente Kocsárdi.

Invitat în Extensia-TESZT13 dedicată teatrului independent, spectacolul are loc joi, 26 mai, de la ora 17.00, în Studioul Franciscan al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş şi va fi supratitrat în limbile maghiară şi engleză.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul stagiunii independente Nocturnalii indoor 2022, proiect cofinanţat de Primăria şi Consiliul Local Timişoara, prin Centrul de Proiecte.

A treisprezecea ediţie TESZT se derulează în 22-29 mai şi reuneşte 25 de evenimente din 12 ţări, majoritatea sold-out. Toate detaliile ediţiei boostTESZT13 se găsesc pe www.teszt.ro.

Festivalul Euroregional TESZT este un eveniment organizat de Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara şi finanţat de Primăria Municipiului Timişoara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.