Cea de-a doua fază a vânzării de bilete pentru Cupa Mondială de fotbal din Qatar începe marţi, 5 aprilie, şi va dura până în data de 28 aprilie, perioadă în care suporterii vor putea solicita în premieră locuri pentru două partide pe zi, în faza grupelor, informează EFE, citat de Agerpres.
Federaţia internaţională de fotbal a confirmat startul acestei a doua faze de vânzări prin selecţie aleatorie, prin intermediul site-ului FIFA.com/tickets, la câteva zile după tragerea la sorţi a grupelor CM 2022, care a avut loc vineri la Doha.
Noua fază include opţiunea de cumpărare de tichete pentru două meciuri, având în vedere caracterul compact al turneului şi durata scurtă de călătorie între cele opt stadioane din Qatar.
Suporterii vor putea aplica din nou pentru bilete individuale şi abonamente pentru patru stadioane, pe lângă opţiunea de accesibilitate disponibilă pentru toate produsele.
Conform politicii FIFA de gestionare a biletelor, în vigoare la ultimele ediţii ale Cupei Mondiale, o categorie specială de preţ, categoria a 4-a, a fost rezervată locuitorilor ţării gazdă.
FIFA a indicat că toate biletele vor fi alocate odată cu finalizarea fazei de aplicare şi, în cazul în care cererea depăşeşte numărul de locuri disponibile, pentru piaţa naţională sau internaţională, tichetele vor fi atribuite prin tragere la sorţi.
Cupa Mondială din Qatar se va desfăşura între 18 noiembrie şi 21 decembrie 2022.
Cea de-a doua fază a vânzării de bilete pentru Cupa Mondială de fotbal din Qatar a fost demarată de FIFA
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

93
Billie Jean King Cup: România se menţine în Grupa 1, Zona Europa/Africa
93

66
Serie A: Juventus Torino a învins, sâmbătă seară, în deplasare, echipa Atalanta
66

52
La Liga: FC Sevilla a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, echipa Atletico Madrid
52

114
Bayern, record istoric de goluri în Bundesliga înaintea vizitei lui Real Madrid
114

60
Barrcelona a învins pe Espanol Barcelona, într-un meci din etapa a 31-a a campionatului Spaniei
60

3.185
Adrian Ilie a rămas fără permis, după ce a fost prins băut la volan în Vinerea Mare - Este a doua oară în 3 ani
3.185

79
FCSB a învins Oțelul Galați cu 4-0, toate golurile fiind marcate în prima repriză — un scor pe care echipa nu l-a mai reușit din duelul cu Dinamo, în urmă cu cinci ani
79

60
Arsenal Londra, liderul din Premier League, a fost învinsă surprinzător de Bournemouth
60

112
AC Milan a fost învinsă fără drept de apel pe teren propriu de Udinese
112

46
Anastasia Potapova s-a calificat în finala WTA 500 Linz după victoria cu Donna Vekic
46

51
Naţionala masculină de polo a României a fost învinsă de reprezentativa Muntenegru în sferturile de finală ale turneului preliminar al CM
51

31
Borussia Dortmund, ocupanta locului secund în campionatul de fotbal al Germaniei, a fost învinsă de Bayer Leverkusen
31

40
Paul Seixas a câştigat cea de-a 65-a ediţie a Turul Ţării Bascilor, devenind primul ciclist francez care se impune în această cursă
40
















Comentează