Povestea lui Shanti Devi este una dintre cele mai celebre și controversate relatări despre reîncarnare din istoria modernă a Indiei și a fost studiată atât de cercetători, cât și de figuri publice, inclusiv Mahatma Gandhi.
Shanti Devi s-a născut pe 11 decembrie 1926, în Delhi, India. La varsta de 3-4 ani, a început să susțină că nu este cine cred părinții ei că este. Spunea că a mai trăit o viață anterioară într-un alt oraș, Mathura, și că numele ei adevărat era Ludgi Devi (sau Lugdi Devi).
Shanti vorbea cu claritate despre soțul ei din viața anterioară, Kedar Nath, care era comerciant de haine. De asemenea, spunea despre o sarcină dificilă și despre moartea sa la scurt timp după ce a născut un fiu. A descris casa in care locuise, cartierul, templele din Mathura, hainele, obiceiurile.
Inițial, părinții au crezut că este o fantezie de copil. Dar detaliile pe care le oferea erau specifice și constante. De exemplu: „Eu sunt din Mathura. Soțul meu era Kedar Nath. Am murit după ce am născut. Am avut un fiu.
Când a ajuns la 9 ani, un învățător impresionat de povestea ei, a decis să investigheze. A trimis o scrisoare la adresa spusa de Shanti și, în mod incredibil, a primit un răspuns. Un om pe nume Kedar Nath locuia acolo, iar soția lui, Lugdi Devi, murise la scurt timp după ce născuse, exact cum spunea Shanti.
Kedar Nath a decis să călătorească la Delhi sub o identitate falsă, pentru a testa autenticitatea. Când Shanti l-a văzut, l-a recunoscut imediat, dar i s-a adresat în stilul specific unei soții indiene tradiționale – cu respect, evitându-i privirea, așa cum cereau normele culturale.
Shanti l-a recunoscut și pe fiul pe care spunea că l-a avut în viața anterioară. Știa chiar și detalii intime despre relația cu soțul, despre naștere și despre locuință, care nu puteau fi cunoscute din auzite.
Mahatma Gandhi a auzit de caz și a ordonat o comisie oficială de anchetă. Aceasta a călătorit cu Shanti Devi la Mathura, unde fetita a recunoscut casa, membrii ai fostei familii, obiecte si locatii. Comisia a concluzionat că povestea Shanti Devi nu poate fi explicată prin metode convenționale.
Scepticii spun că Shanti ar fi putut afla acele detalii prin mijloace indirecte sau că părinții ei ar fi putut influența comportamentul ei. Adeptii teoriei reîncarnării consideră cazul drept una dintre cele mai puternice dovezi ale transmigrației sufletului.
Cazul a fost investigat ulterior de oameni de știință, printre care dr. Ian Stevenson, un psihiatru de la Universitatea din Virginia, care a documentat sute de cazuri similare.
Shanti a trăit o viață retrasă și a rămas consecventă în relatarea ei până la moartea sa, în 1987. Nu a dorit faimă sau bani, ceea ce întărește credibilitatea poveștii în ochii multora.






























Comentează