DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cea mai intensă campanie de vaccinare din lume - O nouă comandă pentru milioane de doze Pfizer

Profimedia Images
vaccin Pfizer

Cea mai intensă campanie de vaccinare din lume continuă. Israelul a semnat luni un acord cu gigantul farmaceutic american Pfizer în cadrul căruia Israelul primeşte din nou milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat comun al biroului premierului şi al Ministerului Sănătăţii, relatează AFP potrivit Agerpres.

Aproape cinci milioane de israelieni, mai mult de jumătate din populaţie, au primit două doze de vaccin Pfizer-BioNTech, potrivit statisticilor publicate luni de Ministerul Sănătăţii.

''Am semnat un acord cu Pfizer pentru a achiziţiona milioane de doze de vaccin care ne vor permite să luptăm în continuare împotriva coronavirusului până la sfârşitul anului 2022'', se arată în comunicat.

Ţară cu 9,2 milioane de locuitori şu care desfăşoară cea mai intensă campanie de vaccinare din lume, de la sfârşitul lunii decembrie, Israelul a ieşit treptat din cea de-a treia etapă de carantină, de la începutul lunii februarie.

Obligaţia de a purta mască în locurile publice a fost ridicată duminică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.