Cea mai mare companie de apărare din Germania face bani frumoși pe seama războiului din Ucraina

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 11-06-2023

Actualizat: 11-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Rheinmetall

CEO-ul celui mai mare contractor de apărare din Germania, Rheinmetall, a declarat că se aşteaptă la creşterea în continuare a valorii bursiere a companiei, ca efect al războiului din Ucraina şi a cheltuielilor sporite pentru apărare în Europa, transmite Reuters.

”Profitul nostru operaţional din 2025 ar trebui să fie de aproximativ 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), poate chiar 1,7 miliarde de euro. Pentru o evaluare corectă, înmulţiţi-o cu un factor de 11 sau 12. Asta vă oferă un ordin de mărime”, a declarat CEO-ul Armin Papperger ziarului german RND, într-un interviu publicat sâmbătă.

El a adăugat că ”o evaluare de 17 miliarde de euro este realistă pentru Rheinmetall pe termen mediu”, scrie news.ro.

Evaluarea actuală a acţiunilor Rheinmetall este de aproximativ 10,5 miliarde de euro, la un profit operaţional de 754 de milioane de euro în 2022.

Valoarea bursieră a companiei, un producător de tancuri, muniţii şi alte echipamente de război, s-a triplat din decembrie 2021, iar Rheinmetall s-a alăturat indicelui german DAX la începutul acestui an.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri