Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cea mai mare pensie specială e de 21.524 lei: mai mult de jumătate din cei care au pensii speciale sunt magistrați / numărul beneficiarilor depășește 10.260

M. C.
news.ro
pensii speciale magistrati

Numărul pensiilor speciale crește lună de lună, ajuungând la 10.269 de persoane în luna aprilie, cea mai mare parte a privilegiaților, în număr de 5.227 fiind magistrați, potrivit datelor CNPP, transmite Adevărul.ro.

Numărul beneficiarilor de pensii speciale a fost, în aprilie 2023, de 10.269 (plus 47 faţă de luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.227, fiind foștii magistrați, beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cea mai mare pensie

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.524 lei, din care 20.039 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.892 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Spre comparație, în martie, numărul foștilor procurori și foștilor judecători a fost de 5.174 de persoane. Pensia medie încasată de foștii magistrați în martie a fost de 21.509 lei, cu 32 de lei mai mult decât în luna februarie (21.477 lei în medie).

Revenind la pensiile speciale ale magistraților din luna aprilie, din cei 5.227 pensionari, doar 1.641 au avut contributivitaate la sistemul public de pensii, restul de 3.586 primind pensii doar din bugetul de stat.

Aviația civilă, a doua cea mai privilegiată categorie după magistrați

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna aprilie un număr de 740 persoane. Pensia medie era de 5.801 de lei, din care 2.545 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 716 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.051 de lei (2.489 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.373 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.494 de lei, din care 7.520 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 555 de persoane, media fiind de 8.492 de lei, din care 2.806 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.658 de pensionari, pensia medie fiind de 5.121 de lei, din care 2.453 de lei suportaţi din bugetul de stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.