Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cea mai mare vecină a României are probleme uriașe cu populația care REFUZĂ vaccinarea

Inquam Photos / Octav Ganea
vaccinare

Ministrul sănătăţii al Ucrainei a denunţat marţi o "isterie anti-vaccin" în ţara sa, deplângând încetineala procesului de vaccinare împotriva COVID-19 şi îndemnând personalul din sistemul sanitar să se vaccineze, informează AFP.

Fostă republică sovietică de circa 40 de milioane de locuitori, Ucraina şi-a început campania de imunizare pe 24 februarie, în urma majorităţii ţărilor europene, şi a imunizat până acum în jur de 19.000 de persoane, în special personal medical şi militari, scrie agerpres.ro.

Citește și: Marcel Ciolacu a pus ochii pe Constituție: ‘Sunt 6 sau 7 colegi care vor veni cu un proiect de propunere de modificare a Constituției’

"Nu sunt mulţumit de aceste cifre", în condiţiile în care "se prevedea ca până la sfârşitul săptămânii să ajungem la 10.000 de vaccinări pe zi şi să majorăm această cifră", a declarat ministrul Maksym Stepanov în timpul unei conferinţe de presă. "Îndemn personalul medical să nu tărăgăneze cu vaccinarea şi să se protejeze", a mai spus el, văzând în aceasta "o problemă de securitate naţională".

De asemenea, el a denunţat "o campanie anti-vaccin" ce constă în difuzarea de "informaţii false" cu privire la singurul ser disponibil în Ucraina, Covishield, care este vaccinul companiei farmaceutice anglo-suedeze AstraZeneca produs în India şi din care Ucraina a achiziţionat 500.000 de doze.

Citește și: Palmă dură primită de România de la CEDO

Potrivit lui Stepanov, informaţiile care denigrează Covishield ar putea fi comandate de susţinători ai vaccinurilor ruseşti, interzise în Ucraina, pentru că Federaţia Rusă a anexat Crimeea în 2014 şi este considerată susţinătoarea unui conflict separatist în estul ucrainean.

"Printre posibilii comanditari ai acestei isterii anti-vaccin există oameni care vor ca Ucraina să nu folosească vaccinuri produse de principalii fabricanţi mondiali (...), ci doar vaccinul fabricat de ţara-agresor", a spus ministrul.

Citește și: Se deschid noi centre de vaccinare! Anunțul făcut de Valeriu Gheorghiță, șeful CNCAV

Covishield a fost criticat în special pe reţelele sociale din Ucraina, pentru că este produs în India şi nu în Occident.

Ucraina, una dintre ţările cele mai sărace din Europa, se confruntă în ultimele săptămâni cu o creştere puternică a numărului de contaminări cu noul tip de coronavirus. Până la ora actuală, această ţară a înregistrat peste 1,4 milioane de infectări şi peste 27.000 de decese de COVID-19, la o populaţie de circa 40 de milioane de locuitori.

Citește și: Marcel Ciolacu îi transmite semnale lui Robert Negoiță: ‘Mi-aș dori să revină în partid’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.