Cea mai nouă petiție din România: Se militează pentru reprezentarea corectă a femeilor în politică

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-12-2015

Actualizat: 19-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Reprezentarea corectă a femeilor în politică e cea mai nouă petiție inițiată pe site-ul petițieonline.ro. ”Prezenta petiție își propune să obțină o susținere largă, indiferent de gen, pentru ideea reprezentării echilibrate și corecte a femeilor la nivelul Parlamentului și administrației locale.

PETIȚIA poate fi semnată AICI

Soluția propusă este aceea ca listele pentru alegerile locale (consilii locale și județene) și cele parlamentare să conțină o cotă de cel puțin 30% candidați din partea genului subreprezentat pentru a putea fi validate de birourile electorale.

Această condiție este propusă spre reglementare prin intermediul unui proiect de lege inițiat de PNL care vine în întâmpinarea principiului egalității de șanse dintre femei și bărbați așa cum este enunțat în Constituție: „ Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea”.

Implicarea activă și onestă în activitatea politică parlamentară și locală reprezintă un câștig pentru reprezentarea echilibrată a întregii societăți și oportunitatea de a diminua actuala fisură. Comparativ cu o medie de 22,5% femei în parlamentele lumii, România se află abia la jumătatea clasamentului.

Cotele de reprezentare politică legiferate sunt o realitate în 88 de state din lume. În prezent, procentul cel mai mare de femei în Parlament este deţinut de Rwanda (56,3%). În Europa, pe primele poziţii, cu peste 38% femei în Parlament, sunt: Suedia, Finlanda, Islanda, Norvegia, Danemarca.

Toate acestea ne îndreptățesc pe noi, semnatarii acestei petiții, să solicităm actualului Parlament să dovedească voința politică și să-și dea votul pentru adoptarea proiectului de lege prezentat.”, se arată în descrierea acesteia.

Deocamdată, numai 223 de persoane au semnat petiția.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri