CEC a votat menținerea numărului de secții de votare ca la prezidențialele din 2020

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 05-06-2021

Actualizat: 05-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Deși proiectul inițial prevedea amenajarea a 162 de secții, iar propunerea PAS se ridica la 198, CEC a votat propunerea socialistului Maxim Lebedinschi, fost consilier al lui Igor Dodon, de a menține același număr de secții de votare ca și la prezidențialele din 2020 și anume a 139 secții.

Astfel, secțiile de votare vor fi constituite pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, dar și în alte localități, în baza numărului de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, a datelor de pe urma înregistrării prealabile, precum și pe baza informațiilor obținute de către MAEIE de la autoritățile competente ale țărilor de reședință a cetățenilor Republicii Moldova privind numărul acestora și locul aflării acestora.

Consiliului electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38 va constitui birourile electorale ale secțiilor de votare.

Totodată, potrivit hotărârii CEC, se pune în sarcina MAEIE să identifice localurile secțiilor de votare, în corespundere cu condițiile tehnice stabilite de cadrul normativ, precum și să propună persoane calificate în calitate de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri