CEC Bank finanţează construcţia data-centerului ClusterPower - o investiţie greenfield de 208 milioane de lei în judeţul Dolj, a anunţat vineri banca, conform agerpres.
"Piaţa data-centere-lor creşte într-un ritm susţinut la nivel global. Suntem bucuroşi că proiecte de anvergură în acest domeniu se dezvoltă şi în România şi că, la CEC Bank, avem ocazia să le sprijinim. Pandemia a accelerat procesele de digitalizare - fie că vorbim de informatizarea proceselor interne în cadrul companiilor, de digitalizarea şi automatizarea proceselor din industrie sau de organizarea muncii în regim remote, determinând creşterea cererii pentru servicii de tip data-center", a declarat Laura Mihai, director Mari Clienţi în cadrul CEC Bank.
Valoarea creditului de prefinanţare acordat de CEC Bank se ridică la 175,3 milioane de lei, pe 11 ani. Proiectul beneficiază şi de sprijin din partea statului, prin schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie.
"Proiectul se adresează în special industriilor care consumă volume mari de date şi, prin urmare, au nevoie de infrastructură IT de mare putere, capabilă să sprijine dezvoltarea şi implementarea proiectelor de anvergură. Astfel, în calitate de agregator, ClusterPower poate pune la dispoziţia clienţilor soluţii pentru previzionarea consumului de energie, prevenirea fraudei în domeniul financiar-bancar, mentenanţa predictivă în diverse sectoare industriale sau în domeniul transportului. Atât companii care activează în România cât şi companii din Europa, din sectoarele de banking, automotive, media şi energie şi-au exprimat deja interesul cu privire la serviciile care vor fi oferite de ClusterPower", a declarat Cosmin Georgescu, fondator şi CEO ClusterPower.
PCF Investment Banking a acţionat în calitate de consultant financiar exclusiv al Cluster Power în structurarea, negocierea şi implementarea facilităţii de finanţare.
"Ne bucurăm că am putut sprijini, împreună cu CEC Bank, o iniţiativă românească ambiţioasă într-un sector în care investiţiile în infrastructura IT din România sunt extrem de rare. De altfel, obţinerea cofinanţării pentru proiecte cu ajutor de stat reprezintă o prioritate pentru noi, PCF Investment Banking fiind deja la al treilea proiect major derulat cu succes", a declarat Mihai Iordan, Managing Partner PCF Investment Banking.
La mijlocul lunii octombrie, ClusterPower a anunţat demararea lucrărilor la noul campus de tehnologie, care se va întinde pe o suprafaţă de peste 25.000 de metri pătraţi în localitatea Mischii, judeţul Dolj, în apropierea municipiului Craiova.
Centrul de date va include clădiri în care vor fi găzduite serverele - cu o capacitate de stocare de ordinul miliardelor de GB şi milioane de nuclee (core-uri) de procesare, dar şi o centrală electrică proprie.
Dotarea cu propria centrală electrică contribuie la un nivel ridicat de disponibilitate a serviciilor, asigurând redundanţă în cazul întreruperilor în alimentarea cu energie din reţea şi, de asemenea, contribuie la reducerea impactului asupra mediului. ClusterPower îşi va dota centrul de date cu o centrală de trigenerare, care, pe lângă energie electrică, generează şi energia necesară pentru răcire şi încălzire, având o eficienţă de peste 75%. Gazul natural are emisii la jumătate faţă de electricitatea produsă din cărbune, fiind considerat una din sursele curate de energie. Cu aceste dotări, centrul de date ClusterPower a reuşit să obţină un scor de 1.1 pentru Power Usage Effectiveness, mai bun decât media globală PUE în 2020, de 1.59.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 45,1 miliarde lei la sfârşitul lui septembrie 2021 - în creştere cu 20,5% faţă de perioada similară a anului precedent.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească şi oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking şi magazinul virtual CEC_IN - unde pot fi accesate produse şi servicii bancare 100% online.
CEC Bank finanţează construcţia data-centerului ClusterPower - o investiţie greenfield de 208 milioane de lei
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

823
Situația salariilor în România la începutul anului 2026: Salarii în scădere pentru patru județe - Harta
823

776
România nu riscă penurie alimentară. Analiza unui expert: piața reacționează speculativ, nu structural
776

2.077
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.077

2.466
Nuclearelectrica vrea să intre puternic pe piață: Decizia luată de societatea națională
2.466

137
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
137

25.978
FAN Courier a închis complet toate agențiile din România: Niciun sediu nu va mai fi disponibil
25.978

52
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
52

5.154
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.154

240
Încrederea consumatorilor americani atinge cel mai scăzut nivel din toate timpurile
240

215
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, România a înregistrat o scădere a importurilor de fructe și legume
215

3.243
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
3.243

2.592
Scumpirea metroului: când angajații plătesc pentru eșecurile sistemului
2.592

5.289
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
5.289
















Comentează