CEDO blochează expulzarea unui cecen din Franţa către Rusia

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 29-11-2023

Actualizat: 29-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a suspendat miercuri expulzarea din Franţa în Rusia a unui refugiat cecen, a cărui extrădare fusese solicitată de autorităţile ruse, informează AFP.

Refugiatul, cetăţean rus, contestase decizia de expulzare luată de francezi şi sesizase CEDO în 21 noiembrie, potrivit Agerpres.

Instanţa de la Strasbourg a aplicat măsura provizorie de suspendare, considerând că în caz de expulzare există un risc de "daune ireparabile", în special de tortură, tratamente inumane şi degradante sau încălcare a dreptului la viaţă.

CEDO urmează să analizeze pe fond conformitatea deciziei de extrădare cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar până atunci a cerut guvernului de la Paris să nu îl expulzeze pe reclamant.

Acesta sosise în Franţa în 2007, în urma unor persecuţii suferite de familia sa în Cecenia, a reţinut CEDO.

În octombrie, în urma unui atentat în care a fost ucis un profesor la Arras, în nordul Franţei, ministrul francez de interne Gerald Darmanin declarase că intenţionează să nu ţină cont de jurisprudenţa CEDO şi insistase că este justificată "expulzarea oricărui străin considerat periculos de către serviciile de informaţii".

"Suntem condamnaţi de CEDO pentru că am extrădat în ţara lor cetăţeni ruşi, ceceni; totuşi facem acest lucru, protecţia francezilor primează faţă de regulile respective. Nu este grav dacă CEDO, a cărei decizie nu este obligatorie, ne condamnă la plata unei amenzi de 3000 de euro; sunt gata să plătesc", a afirmat el.

CEDO este o instanţă internaţională cu competenţă în litigiile legate de încălcarea drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de Franţa şi alte 45 de state membre ale Consiliului Europei. Aşa-numitele "măsuri provizorii" ale instanţei sunt decizii de urgenţă, luate doar în cazuri de "risc iminent".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri