Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cehia a marcat 80 de ani de la asasinarea liderului nazist Reinhard Heydrich, unul din arhitecţii Holocaustului (Video)

Agerpres - Reuters
Reinhard Heydrich

Cehia a marcat vineri 80 de ani de la asasinarea liderului nazist Reinhard Heydrich în 1942, transmite dpa preluat de agerpres.

Este pentru prima oară când se marchează public moartea lui Heydrich, eveniment organizat în amintirea rezistenţei cehe împotriva ocupaţiei naziste.

Acest "act extraordinar de curajos" a fost unic în istoria celui de-al doilea război mondial, a subliniat premierul Petr Fiala.

Sute de spectatori au urmărit o reconstituire a evenimentelor istorice. Doi actori şi-au asumat rolul luptătorilor din rezistenţă Jozef Gabcik şi Jan Kubis, care, pe 27 mai 1942, au organizat o ambuscadă asupra maşinii oficiale în care se afla Heydrich, la o cotitură de drum. Grav rănit de o grenadă, Heydrich, un arhitect al Holocaustului care avea titulatura de protector adjunct al Reich-ului Boemiei şi Moraviei, a murit câteva zile mai târziu în spital.


Ministrul britanic de externe Liz Truss a participat la eveniment şi s-a declarat mândră că Gabcik şi Kubis au fost instruiţi în Marea Britanie.

Referindu-se la actualul război al Rusiei împotriva Ucrainei, şefa diplomaţiei britanice a declarat că "Cehia cunoaşte pericolele împăciuitorismului şi compromisului în faţa agresiunii. Trebuie să ne asigurăm că Ucraina câştigă şi că Rusia se retrage".

O expoziţie despre acest asasinat a fost vernisată vineri seara la Muzeul Naţional. Titlul acesteia, "Nu renunţăm niciodată", sunt o trimitere la ultimele cuvinte ale luptătorilor din rezistenţă care au fost trădaţi.

Jan Kubis a murit într-o luptă cu unităţile SS, în timp ce Jozef Gabcik şi alţi camarazi de-ai săi s-au sinucis, nevăzând altă cale de ieşire.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.