Cehia a trimis luni în Italia 110.000 de măşti de protecţie împotriva coronavirusului, în locul unui lot confiscat săptămâna trecută de autorităţile cehe, informează Reuters şi AFP.
Marţea trecută, poliţia din Cehia a confiscat 680.000 de măşti faciale şi măşti respiratorii din depozitul unei firme private din Lovosice, la nord de Praga. Autorităţile au prezentat operaţiunea ca pe un mare succes împotriva traficului cu echipamente medicale, în contextul epidemiei de COVID-19. Ulterior, s-a dovedit că o parte din produsele confiscate reprezentau o donaţie trimisă Italiei de China, potrivit Agerpres.ro.
Citește și: Ordin dat de Marcel Vela: ‘se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente’ .
Vameşii cehi au afirmat că livrarea măştilor confiscate fusese ordonată de autorităţile medicale, însă un intermediar a cărui identitate nu a fost precizată a cerut majorarea preţului. S-a stabilit că 101.600 de măşti fuseseră donate de Crucea Roşie din oraşul Qingtian din estul Chinei comunităţii chineze din Italia, au arătat oficiali cehi.
Confiscarea, prezentată de presă ca un "furt", a provocat indignare în Italia, ţara cea mai afectată în prezent de epidemie, unde au murit peste 5000 de pacienţi, iar unele spitale sunt la limita stocurilor.
"Am trimis în Italia 110.000 de măşti, cu autobuzul, spre Roma (...) şi 43 de turişti italieni care nu s-au putut întoarce acasă", a declarat luni agenţiei France Presse ministrul ceh de externe, Tomas Petricek, insistând că "Cehia nu a furat, desigur, nimic", ba chiar a adăugat 10.000 de măşti de acelaşi tip. Petricek a ajutat personal la încărcarea autobuzului şi a precizat că s-a convenit cu ambasada Italiei la Praga ca partea italiană să primească măştile la sosire.
După ce cotidianul italian La Repubblica a relatat duminică despre confiscarea măştilor, afirmând că au fost distribuite spitalelor din Cehia, persoane necunoscute au smuls firma consulatului ceh din Milano. Petricek, care a semnalat incidentul, a comentat că "este de înţeles reacţia la informaţiile apărute în presă".
Ministrul a adăugat că poliţia anchetează în continuare cum au ajuns în depozitul respectiv măştile confiscate, fiindcă "să fim sinceri, Lovosice chiar nu este pe ruta dintre China şi Italia".
Italia a interzis de duminică circulaţia internă, pentru a încetini răspândirea coronavirusului. În Cehia s-au raportat peste 1100 de cazuri de infectare şi un deces, iar portul măştilor este obligatoriu pentru toţi cei care ies din case. În toată Europa se resimte o penurie de echipamente medicale de protecţie.
Comentează