Republica Cehă este pregătită să susţină o amânare a datei Brexit-ului la apropiatul Consiliu European, a anunţat miercuri premierul ceh Andrej Babis, citat de Reuters preluată de Agerpres.
''Suntem gata să sprijinim amânarea Brexit-ului dincolo de data de 29 martie, Regatul Unit trebuie să indice scopul exact al acestei amânări şi un plan al acţiunilor viitoare'', a spus şeful executivului de la Praga într-o reuniune cu parlamentari cehi.
Surse apropiate guvernului de la Londra au declarat miercuri că premierul britanic Theresa May nu va solicita o amânare de lungă durată a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, stabilită iniţial pentru 29 martie.
Executivul britanic poate cere o scurtă amânare a datei Brexit-ului, până în iunie, în încercarea de a evita un 'divorţ' fără acord, dar nu va putea evita participarea Regatului Unit la alegerile pentru noul Parlament European, care va începe să funcţioneze din iulie.
Dacă Londra cere o amânare dincolo de luna iunie, Regatul Unit va trebui să participe la alegerile europene, organizate în 23-26 mai. Bruxellesul a anunţat deja că o amânare va trebui să fie justificată temeinic de britanici.
În orice scenariu, o schimbare a datei Brexit-ului va trebui să fie acceptată în unanimitate de celelalte 27 de ţări membre şi aprobată de cele două camere ale legislativului britanic
Cehia este gata să sprijine o amânare a Brexit-ului
Explorează subiectul
Articole Similare

2.620
Ursula von der Leyen convoacă de urgență Colegiul de Securitate al UE: 'Să nu existe o nouă escaladare'
2.620

3.349
Liderii Europei se poziționează în războiul dintre SUA-Israel și Iran: Evoluţiile sunt extrem de îngrijorătoare
3.349

59.881
Dezvăluiri după aproape 10 ani - Tudorel Toader arată cum a făcut România posibilă înființarea EPPO
59.881

4.380
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
4.380

237
Adrian Axinia (europarlamentar AUR): „Avem un Președinte ilegitim posibil infractor. El trebuie suspendat și demis din funcție”
237

204
Gheorghe Piperea: Strategia pașilor maximali
204

17.522
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
17.522

5.868
Biserica Ortodoxă Română, în „război” cu Bruxellesul pe o temă extrem de sensibilă: scandalul care a generat o reacție fermă
5.868

2.496
Ursula von der Leyen forțează acordul UE-Mercosur: Se aplică provizoriu în statele UE, chiar dacă Parlamentul European a sesizat CJUE
2.496

3.309
Orban ține UE în șah: Ungaria blochează sancțiunile împotriva Rusiei și cere în schimb un împrumut uriaș
3.309

1.701
Ambasadorii lui Trump din Europa aduc un stil nou de diplomaţie, mai agresivă şi mai conflictuală - POLITICO
1.701

921
Europa continuă să finanțeze războiul Rusiei - Roberta Metsola denunță eșecul sancțiunilor: 'Trebuie să facem mai mult, situația este inacceptabilă'
921

302
Roxana Mînzatu, după discuţia cu premierul Ilie Bolojan: Îmi doresc ca România să fie un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte implementarea proiectelor din Fondul Social European Plus, pentru care există o alocare de 7,2 miliarde de euro
302

















Comentează