Cehia nu vrea vaccinul OMS anti-COVID-19: Praga merge pe planul UE pentru obținerea leacului

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 19-08-2020

Actualizat: 20-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cehia nu va lua parte la planul COVAX condus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a dezvolta şi distribui un vaccin împotriva COVID-19 şi va opta în schimb pentru o iniţiativă a Uniunii Europene, a declarat miercuri ministrul ceh al Sănătăţii, Adam Vojtech, potrivit Reuters, potrivit Agerpres.

OMS se luptă să atragă ţările bogate într-un pact global privind vaccinul, spunând marţi că statele care îşi fac rezerve de posibile vaccinuri împotriva COVID-19 şi le exclud astfel pe celelalte vor adânci pandemia.

Citește și: Ministrul Educației a făcut noi precizări! În ce condiții vor începe școlile

Uniunea Europeană, Marea Britanie, Elveţia şi Statele Unite semnează acorduri cu companii care testează potenţiale vaccinuri. Rusia şi China lucrează la rândul lor la obţinerea de vaccinuri, iar OMS se teme că interesele naţionale ar putea afecta eforturile globale.

"Din diferite motive, nu ne vom alătura iniţiativei OMS. Regulile ne sunt mai puţin favorabile decât dacă luăm parte la iniţiativa europeană", a declarat el presei.

"Mergem cu iniţiativa Comisiei Europene, care discută cu producători, iar negocierile sunt foarte avansate. Foarte curând vom lua parte la (un acord cu) AstraZeneca", a adăugat Vojtech.

Citește și: EXCLUSIV Ecaterina Andronescu pune la zid Guvernul Orban: ‘Măsurile vin foarte târziu!’

UE a convenit săptămâna trecută să cumpere cel puţin 300 de milioane de doze de un potenţial vaccin împotriva COVID-19 al AstraZeneca, fiind primul acord de achiziţie de acest fel. Este de aşteptat să urmeze şi altele.

Guvernul ceh a transmis că intenţionează să vaccineze iniţial 3,5 din cei 10,7 milioane de locuitori, pentru a acoperi angajaţii din sănătate şi serviciile sociale, persoanele în vârstă şi persoanele bolnave. Praga ar urma să cumpere şapte milioane de doze de vaccin, presupunându-se că vor fi nevoie de două vaccinuri pentru fiecare persoană.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri