DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Cei 18 indieni cu COVID de la Spitalul Victor Babeş nu reprezintă un pericol pentru nimeni', declară managerul Simin Aysel Florescu

smartradio.ro
spital pacient coronavirus

Dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, a declarat într-un interviu acordat News.ro că cei 18 pacienţi de origine indiană diagnosticaţi cu covid-19 care au ajuns la unitatea sanitară din focarul de la Popeşti-Leordeni sunt în stare bună, nu au forme severe de boală şi nu reprezintă un pericol pentru cei din jur. Ştefan Dascălu, cercetător român în imunologie la Oxford, spune că deocamdată ar trebui să răsuflăm uşuraţi, pentru că nu au fost identificate tulpinile cu grad mare de periculozitate care circulă şi au făcut ravagii în India. În schimb, dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balş din Capitală îndeamnă la prudenţă şi spune că datele vor arăta de acum înainte dacă tulpina indiană cu două mutaţii va putea fi acoperită de vaccinurile anti-Covid 19 pe care le avem acum sau dacă efectul acestora va fi diminuat de această tulpină.

Dr. Simin Aysel Florescu: Cei 18 pacienţi de origine indiană internaţi la Spitalul Victor Babeş nu reprezintă un pericol pentru nimeni, au fost carantinaţi şi vor rămâne izolaţi până când boala lor se va încheia, scrie News.ro.

"Este vorba despre 18 pacienti de origine indiană care se aflau deja în carantină, conform regulilor pe teritoriul românesc, şi care s-au pozitivat în carantină şi au fost aduşi la noi în spital. Chiar dacă vin din India, asta nu înseamnă că au tulpina mutantă, ca dovadă niciunul dintre ei nu are tulpina mutantă indiană, au alte tulpini dintre cele care circulă în Europa în momentul ăsta, şi sunt în stare bună, niciunul nu are formă severă de boală şi în mod practic şi teoretic ei nu reprezintă pericol pentru nimeni, pentru că au fost carantinaţi şi vor rămâne izolaţi până când boala lor se va încheia. Au fost internaţi separat până când am avut rezultatele secvenţierii şi au rămas separaţi până când se vor externa. Nu există motive de îngrijorare pentru că aceşti pacienţi au fost carantinaţi conform tuturor regulilor şi româneşti şi internaţionale epidemiologice, au fost carantinaţi încă din clipa în care au intrat pe teritoriul României şi izolaţi în spital când au devenit pozitivi, aşa că nu este niciun pericol pentru nimeni", a declarat pentru News.ro dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Victor Babeş din Capitală.

Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală, dr. Adrian Marinescu, spune că un singur pacient din lotul de 35 de cetăţeni din Republica India depistaţi cu covid 19 în focarul din Popeşti Leordeni este internat în unitatea sanitară şi că starea sa una bună.

Specialistul atrage însă atenţia asupra faptului că situaţia din India este una îngrijorătoare, pentru că acolo sunt înregistrate foarte multe infectări cu variante noi ale virusului. Contagiozitatea acestora este unul dintre aspectele care ar putea genera probleme şi pe teritoriul României. Dr. Marinescu spune că datele ne vor arăta de acum înainte dacă mutaţiile din India ale virusului vor fi acoperite de vaccinurile anti covid existente sau dacă vor diminua efectul acestora.

"Este un număr mare de infectări cu variante virale noi şi aici aş lua în calcul că, în funcţie de regiune, avem mai multe tulpini: este tulpina din Marea Britanie, este tulpina indiană, care prezintă două mutaţii, şi aici este important, pentru că practic este un amestec între varianta virală din Africa de Sud şi cea din Statele Unite, mai exact din California, şi care, într-adevăr pune multe semne de întrebare în ceea ce priveşte contagiozitatea, încă nu avem date suficiente legate de contagiozitate. Şi în România a ajuns din păcate această variantă virală din India, avem şi noi la Institutul Matei Balş internat un pacient, cetăţean indian, care din fericire are o formă uşoară şi care va fi externat în curând. Cred că trebuie să fim extrem de atenţi la ceea ce se întâmplă în viitorul apropiat şi datele pe care le vom avea ne vor spune dacă există interferenţe cu variantele de vaccin în momentul de faţă, dacă există un efect care să fie diminuat, în momentul în care avem tulpina din India şi ne vaccinăm, lucrurile acestea le vom lămuri cât de curând", a declarat pentru News.ro dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală.

Ştefan Dascălu, cercetător român în imunologie la Universitatea Oxford din Marea Britanie a explicat într-un interviu acordat News.ro că tulpina cu dublă mutaţie din India ne-ar putea crea probleme, dacă pandemia nu va fi gestionată aşa cum trebuie. Ştefan Dascălu: "Ar putea fi îngreunată reîntoarcerea noastră la normalitate, vaccinurile sunt încă foarte bune şi pentru acele mutaţii ale virusului".

"Mai devreme sau mai târziu, tulpina respectivă, dacă deja este suficient de răspândită la nivel global, va ajunge şi la noi. Deja a ajuns, de altfel, şi acest lucru din păcate nu-l putem preveni în acest moment. Ce putem face este anchetă epidemiologică, sunt convins că în momentul de faţă se face, pentru că a fost identificat acel focar, stabilirea exactă a contacţilor şi carantinarea sau autoizolarea lor, toate acestea vor încetini rata de infecţie cu această tulpină şi în afara, şi pe teritoriul ţării noastre. Încetinirea va da un moment de răgaz sistemului de sănătate, aceste măsuri nu sunt ca să exterminăm virusul cu totul, sunt pentru a gestiona pandemia. Cu siguranţă că, dacă această nouă tulpină indiană va intra şi va deveni dominantă în circulaţia din România se va înregistra o creştere a numărului de cazuri, tocmai pentru că ea este mai infecţioasă”, afirmă cercetătorul.

În opinia sa, comparaţia cu India nu este una justă, pentru că există diferenţe în multe aspecte, sociale, geografice, genetice, toţi suntem diferiţi, dar există şi această predispoziţie genetică. ”Nu vom ajunge să avem explozia din India tocmai pentru că la noi nu există densitatea mare a populaţiei care există în unele zone din India, accesul la sănătate este mult mai bun faţă de foarte multe zone din India, comparaţia este greu de făcut. Ce este cert este că, dacă această nouă tulpină nu va fi gestionată în mod corespunzător, va îngreuna întoarcerea noastră la normalitate. Totuşi, din câte am înţeles, mutaţiile respective au fost evaluate în mod independent la alte tulpini şi încă vaccinurile rămân foarte bune. Rezultatele preliminare arată că vaccinul rămâne destul de bun şi faţă de această tulpină. Pericolul acestei tulpini va fi nu doar încetinirea noastră de a reveni la normalitate, prin acest potenţial pericol la vaccin, ci pur şi simplu prin numărul de infecţii printre care din păcate vor fi fatalităţi", a declarat Ştefan Dascălu.

Referitor la cei 7 pacienţi din India care au fost diagnosticaţi cu alte variante faţă de cele care au provocat situaţia epidemiologică gravă din India, Ştefan Dascălu ia în calcul posibilitatea ca aceste persoane să fi luat virusul chiar din România. Ştefan Dascălu: " La fiecare ciclu de replicare se produc copii ale virusului cu potenţial de eroare, eroarea o reprezintă mutaţia care îi poate oferi virusului un avantaj. Ar trebui să răsuflăm uşuraţi".

"Ne putem gândi că şi oamenii respectivi au avut contact cu oameni din România, ei ar fi putut să capete această infecţie spre nenorocul lor chiar de la oameni din România, nu înseamnă neapărat că au apărut versiuni noi în india, la fiecare ciclu de replicare, la fiecare infecţie, se produc aceste copii ale virusului, cu potenţial de eroare. Eroarea respectivă o reprezintă mutaţia, care în unele cazuri îi poate oferi virusului un avantaj, fie prin infecţiozitate sau simptomatologie mai severă, care pentru virus este un avantaj.

Faptul că nu a fost identificată acea tulpină cu dubla mutaţie prezentă şi alte variante înseamnă orice altceva, o tulpină care nu prezintă acele particularităţi , poate fi chiar tulpina comună în circulaţie în momentul respectiv, din acest punct de vedere ar trebui să răsuflăm uşuraţi dacă nu s-au identificat aceste tulpini cu grad de periculozitate mai mare", a explicat expertul pentru News.ro.

INSP a anunţat miercuri că au fost raportate 35 de cazuri de coronavirus la muncitori indieni din Popeşti-Leordeni, ajunşi în ţară în 20 aprilie, prin Aerorpotul Otopeni. La trei dintre ei s-a depistat varianta britanică, iar la alţi şapte una dintre mutaţiile indiene ale virusului, nu cea care provoacă situaţia epidemiologică din India.

”În data de 01.05.2021, Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (INSP - CNSCBT) despre un focar de infecţie cu SARS-CoV-2 depistat la 9 cetăţeni din Republica India, angajaţi ai unei firme cu sediul în Popeşti-Leordeni, ce au intrat în ţară prin Punctul de Control/Trecere de Frontieră Aeroport Otopeni în data de 20.04.2021, prezentând teste RT-PCR negative. Conform unei proceduri interne a firmei, cei 9 angajaţi au intrat direct în carantină pentru 5 zile, urmând a fi testaţi preventiv înainte de a intra în comunitate”, a transmis, miercuri, INSP.

Sursa citată a precizat că, în data de 26.04.2021, au fost depistaţi cu SARSCoV-2 în urma efectuării unor teste antigen rapide.

”De asemenea, tot DSP Ilfov a informat că alţi 26 de cetăţeni străini din Republica India, angajaţi ai unei alte firme care îşi desfăşoară activitatea în localitatea Popeşti-Leordeni, au fost depistaţi cu SARS-CoV-2 în urma unei testări cu teste antigen rapide în zilele de 19 - 20.04.2021. Dintre cele 35 de persoane care au fost confirmate cu infecţia SARS-CoV-2, în prezent se află internate 19 persoane, dintre care 18 persoane la Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti şi 1 persoană la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”. Celelalte 16 persoane pozitive doar la testul rapid se află, în continuare, în izolare în localitatea Popeşti-Leordeni”, se mai arată în document.

În data de 30.04.2021, pacienţilor internaţi în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” li s-au prelevat probe pentru efectuarea testelor de screening RT-PCR şi a secvenţierii, iar în după-amiaza zilei de 03/05/2021, INCDMM Cantacuzino a comunicat la INSP rezultate pozitive la secvenţiere pentru varianta britanică la 3 pacienţi, precum şi pentru o variantă indiană, alta faţă de cea care a provocat situaţia epidemiologică actuală din India, la alţi 7 pacienţi.

”Alţi 5 pacienţi au fost pozitivi pentru varianta B.1.127 care nu reprezintă o varianta ce determină îngrijorare. În 3 cazuri probele au o încărcătură virală mică neconcludentă”, a mai precizat INSP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.