Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cei de la AfD vor prezida comisia pentru buget din Bundestag

afd

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta şi cunoscut pentru poziţiile sale antieuropene, a obţinut marţi şefia comisiei pentru buget a Bundestag-ului, una din cele mai importante ale camerei legislative inferioare, transmite AFP. Conform algoritmului în uz în Bundestag, şefia comisiei pentru buget revine principalului partid de opoziţie. În condiţiile în care conservatorii şi social-democraţii vor lansa negocieri pentru o nouă coaliţie de guvernare, cel mai mare partid de opoziţie rămâne AfD.

Alternativa pentru Germania a obţinut, de asemenea, conducerea comisiilor pentru protecţia consumatorilor şi pentru turism. Perspectiva de a încredinţa şefia comisiei pentru buget unei formaţiuni în mod deschis anti-UE şi anti-euro a suscitat dezbateri în parlament.

Anterior, un candidat al AfD fusese respins pentru o funcţie de vicepreşedinte al Bundestag-ului. Săptămâna trecută, grupurile parlamentare au făcut corp comun pentru a evita numirea unui deputat al AfD în comisia de supraveghere a serviciilor de informaţii, conform Agerpres. Conservatorii cancelarului Angela Merkel şi social-democraţii au convenit să înceapă negocieri pentru o nouă 'mare coaliţie' de guvernare, însă aceasta ar putea eşua dacă va fi respinsă de militanţii SPD. Într-un astfel de caz, repartizarea preşedinţiilor comisiilor ar putea fi revizuită.

Printre alte comisii, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliatul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), le-au obţinut pe cele pentru afaceri externe, afaceri europene, afaceri interne şi sănătate. Social-democraţilor le-au revenit comisiile pentru cultură, educaţie şi cercetare, muncă şi afaceri sociale.

Partidul liberal FDP, revenit în Bundestag după o absenţă de patru ani, va avea conducerea comisiilor de finanţe, informatică şi pentru drepturile omului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.