Constructorul auto francez Renault a anunţat joi că a descoperit faptul că fostul său preşedinte director general, Carlos Ghosn, a primit în beneficiul său personal 50.000 de euro, în cadrul unui contractului de sponsorizare încheiat de Renault cu palatul Versailles, în apropiere de Paris, transmit Reuters şi AFP preluate de Agerpres.
"Am descoperit că o sumă în contrapartidă în valoare de 50.000 de euro în cadrul unei contract de mecenat semnat cu castelul Versailles, a fost alocată în beneficiul personal al lui Carlos Ghosn", a informat Renault într-un comunicat.
Constructorul auto a adăugat că a decis să transmită procurorilor aceste informaţii descoperite în cadrul verificărilor demarate după arestarea lui Carlos Ghosn în Japonia, la data de 19 noiembrie 2018, pe fondul suspiciunilor referitoare la nereguli financiare în calitate de preşedinte al Nissan.
Acest anunţ vine după un articol publicat în "Le Figaro" potrivit căruia Renault ar fi descoperit că cheltuielile pentru închirierea palatului Grand Trianon, din cadrul castelului Versailles, cu ocazia căsătoriei lui Carlos Ghosn în 2016, adică o sumă evaluată de 50.000 de euro, au fost incluse în contractul de sponsorizare încheiat de Renault cu palatul Versailles. Însă petrecerea de nuntă a lui Carlos Ghosn cu cea de a doua soţie a fost un eveniment privat fără nicio legătură cu contractul de sponsorizare dintre Renault şi palatul Versailles.
Carlos Ghosn a demisionat la finele lunii ianuarie din postul de preşedinte director general al Renault după ce anterior a demisionat şi din funcţiile de preşedinte al Nissan şi Mitsubishi.
Carlos Ghosn a fost arestat în Japonia pe 19 noiembrie 2018, fiind bănuit de o serie de nereguli financiare în calitate de preşedinte al constructorului auto japonez Nissan, partenerul Renault. Ghosn este acuzat în special că a primit plăţi în valoare de 7,82 milioane euro prin intermediul Nissan-Mitsubishi B.V., o societate mixtă cu sediul în Olanda.
Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.
Cei de la Renault își denunță fostul șef - Carlos Ghosn a primit în beneficiul său personal 50.000 de euro
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

500
Motivul pentru care nici măcar marile puteri nu vor putea rezolva profunda criză a petrolului: Stocurile de urgență nu reprezintă salvarea
500

2.719
Americanii dau primul semn de slăbiciune în războiul cu Iranul: Trump anunță posibile discuții cu Teheranul, după ce prețul petrolului a explodat
2.719

1.598
Volodimir Zelenski vine în România joi: Se va întâlni cu Nicușor Dan
1.598

4.000
'Ai grijă să nu fii eliminat tu însuți': Iranul răspunde la amenințările făcute de Donald Trump/ Teheranul nu se mai teme de nimic
4.000

6.319
VIDEO Lovitură majoră, în pline negocieri: forţele armate ucrainene anunţă că au „eliberat” aproape întreaga regiune Dnipropetrovsk
6.319

4.429
Americanii sunt interesați să trimită avioane de luptă în România: Orientul Mijlociu, vizat de posibile atacuri de pe baza de la Kogălniceanu (presă)
4.429

5.938
VIDEO Trump îl umilește pe Putin, de față cu presa: „Ați face mai mult bine dacă ați pune capăt războiului cu Ucraina!”
5.938

3.427
Expulzarea migranților din UE, la un pas de realitate: Bruxellesul își face o „Poliție” de tip ICE, ca în SUA
3.427

7.241
Chinezii fac o mutare care va schimba definitiv regulile jocului în Europa: Se pregătesc să ia cu asalt piața
7.241

5.465
Scandal uriaș în Ungaria: coincidență sau nu, avocatul ucrainenilor expulzați are legături puternice cu partidul de opoziție Tisza
5.465

164
Cazul Epstein - Prinţesa Eugenie, constrânsă să renunţe la patronajul unui ONG împotriva sclaviei moderne
164

3.496
Dezvăluiri WSJ din culisele Casei Albe: Trump ia în calcul eliminarea noului lider al Iranului, Mojtaba Khamenei: 'Am putea merge mai departe și vom merge mai departe'
3.496

82
Premierul Israelului: „De poporul iranian depinde în final să rupă jugul tiraniei”
82

















Comentează