Cel mai cunoscut predicator musulman a primit ani grei de pușcărie: Ce acuzații i se aduc în Anglia

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 16-08-2016

Actualizat: 16-08-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Marea Britanie ia măsuri radicale împotriva unui predicator musulman care are legături cu teroriştii din Statul Islamic. Acesta a fost condamnat la nu mai puţin de zece ani de închisoare. Anjem Choudary, unul dintre cei mai notorii predicatori musulmani care trăieşte în Marea Britanie, a fost găsit vinovat după ce a fost acuzat de susţinerea Statului Islamic.

Citeşte şi: Traian Băsescu recunoaște: 'DNA e instrument de eliminare a politicienilor incomozi'

În ultimii ani acesta a reuşit să scape arestarea în pofida simpatiei sale faţă de extremismul musulman şi legături sale cu unii dintre cei mai cunoscuţi terorişti. Choudary a fost condamnat de un tribunal din Marea Britanie după ce juraţii au aflat că acesta a jurat credinţă faţă de ISIS. Condamnarea a fost pronunţată în iulie, însă detaliile procesului inclusiv verdictul nu au putut fi făcute publice până acum, anunţă sky.com. Anjem Choudary va executa până la 10 ani de închisoare pentru că a promovat susţinerea faţă de o organizaţie teroristă.

Vezi şi: Traian Băsescu și-a ieșit din fire: S-a certat cu un jurnalist, la România TV

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri