Cel mai important Sinod al Bisericii Catolice a început la Vatican în plin scandal sexual

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 04-10-2015

Actualizat: 04-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La Vatican a început Sinodul extraordinar dedicat familiei, în contextul unui nou scandal care afectează Biserica Catolică. Un prelat polonez a declarat ieri, într-un interviu pentru „Corriere della Sera”, că este homosexual şi că are partener. El a acuzat Biserica de homofobie, a fost concediat, însă Vaticanul insistă că nu din cauza orientării sale sexuale.

Totuşi, problema homosexualităţii îi separă atât de profund pe clerici, încât ea va fi abordată sumar în acest an. Principalul conflict din sânul Bisericii Catolice, care va fi abordat zilele acestea, îi vizează pe divorţaţii recăsătoriţi, în condiţiile în care sacramentul căsătoriei religioase este indisolubil, divorţul civil nu este recunoscut, iar o nouă căsătorie civilă este considerată o infidelitate faţă de primul şi singurul soţ. În prezent, divorţaţii recăsătoriţi nu sunt excluşi din Biserica Catolică, dar nici nu mai au dreptul la sacramente, precum mărturisirea sau comuniunea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri