În favoarea unirii Republicii Moldova cu România ar vota 34% din moldoveni, relevă un sondaj de opinie prezentat miercuri de Centrul de Cercetare Sociologică, citat de Radio Chişinău.
Totuşi, potrivit sondajului, pentru candidaţii unionişti la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, care vor avea loc pe 30 octombrie, ar vota doar 4% dintre respondenţi.
Citește și: Miley Cyrus a făcut SHOW PORNO pe scenă: Fanii au pipăit-o în zonele intime și au sărutat-o / VIDEO 18+
Potrivit directorului Centrului de Cercetare Sociologică, Sergiu Raeţchi, 12% din respondenţi sunt absolut de acord să susţină unirea Republicii Moldova cu România, 22% consideră că acest lucru este bun din punct de vedere economic, 17% nu ar fi împotrivă, 18% consideră că Republica Moldova nu va avea nimic de câştigat de pe urma unirii, iar 31% sunt categoric împotrivă.
Potrivit sondajului, pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană pledează 51% din respondenţi, iar pentru integrarea în Uniunea Vamală - 43%. Pentru aderarea Moldovei la NATO ar vota 42%, iar 35% din respondenţi nu au putut da un răspuns la această întrebare.
Citește și: Asta e noua modă a fetelor, pe Instagram: Cum le sucesc mințile bărbaților / VIDEO
Radio Chişinău menţionează că, potrivit ultimului Barometru de Opinie Publică, realizat la comanda Institutului de Politici Publice în mai 2016, la un eventual referendum pe subiectul unirii Republicii Moldova cu România, în favoarea unirii s-au pronunţat 17% dintre respondenţi, împotriva unirii - 66%, iar 17% nu au avut nicio opţiune, informează agerpres.ro.
Citește și: De ce sunt colorate pașapoartele, care e semnificația culorilor și ce elemente de securitate cuprind / VIDEO
Comentează