Telescopul spațial James Webb a fost lovit de un meteorit, iar daunele sunt „semnificative și imposibil de corectat", potrivit Sky News.
Mai multe panouri ale oglinzii principale au fost lovite de micrometeoriți și NASA a transmis că va ajusta calculele matematice pe care le aplică datelor colectate de fiecare panou.
Cu toate acestea, una dintre lovituri, care a avut loc între 22 și 24 mai, a fost cauzată de un meteorit mare și a dus la o „modificare semnificativă și necorectabilă".
Chiar dacă loviturile nu au un impact deosebit asupra modului în care funcționează telescopul în ansamblu, NASA este îngrijorată cu privire la impactul pe care l-ar putea avea viitoarele lovituri.
O cantitate tot mai mare de resturi orbitale a forțat în mod regulat controlorii Stației Spațiale Internaționale să efectueze „manevre de evitare" pentru a evita ca aceasta să fie lovită.
James Webb a fost lansat în spaţiu în urmă cu aproximativ şase luni, în ziua de Crăciun, din Guyana Franceză. Telescopul se află la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri faţă de Terra și are are suficient combustibil pentru a funcţiona timp de 20 de ani.
Oamenii de ştiinţă speră că imaginile telescopului vor oferi informaţii despre perioada de după "Big Bang", din urmă cu aproximativ 13,8 miliarde de ani.
A fost nevoie de aproximativ 30 de ani şi de circa 10 miliarde de dolari americani pentru dezvoltarea telescopului spaţial James Webb. El îi urmează telescopului Hubble.
Comentează