Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel puţin 13 persoane au murit în incendiul unei discotecti din Murcia: Bilanțul continuă să crească

Doliu

Cel puţin 13 persoane au murit duminică dimineaţa în incendiul unei discoteci, la Murcia, în sud-estul Spaniei, un bilanţ care continuă să crească, după ce poliţia a început să caute cadavre între dărâmături, relatează AFP.

Un bilanţ anterior anunţa şapte morţi şi patru răniţi, conform News.ro.

”Alte şase cadavre au fost găsite între dărâmăturile discotecii, Bilanţul a crescut la 13 morţi. Alte victime sunt în continuare posibile”, au anunţat duminică salvatori de urgenţă.

Un pic mai înainte, primarul Murciei, José Ballesta, declara presei, la locul dramei, anunţând scoaterea dintre dărâmături a patru cadavre, că alte cadavre erau blocate şi nu a îndepărtat eventualitatea găsirii altor cadavre.

”Pompierii continuă să acţioneze la faţa locului şi nu îndepărtează posibilitatea găsirii unor noi victime”, avertizează, de mai multe ore, salvatorii.

Incendiul, care a izbucnit către ora locală 6.00 (7.00, ora României) în acest club de noapte, situat în cartierul Atalayas, la Murcia, a fost, ”în interior, de o gravitate extremă”, a declarat primarul.

Pompierii trimişi la faţa locului la ora locală 7.00 (8.00, ora României), au reuşit să stingă incendiul la ora locală 8.00 (9.00, ora României), dar ”sunt cadavre de scos” dintre dărâmături, o sarcină complicată, având în vedere ”riscul dovedit de surpare”, a precizat primarul.

Patru persoane au fost rănite - două femei în vârstă de 22 şi 25 de ani şi doi bărbaţi, în vârstă de 41 şi 45 de ani - după ce au inhalat fum.

”Zona este în continuare în curs de recunoaştere”, a insistat primarul.

”Se acordă prioritate localizării corpurilor” în clădire, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei spaniole.

”Poliţia ştiinţifică şi pompierii continuă să localizeze eventuali dispăruţi, pentru că era o aniversare ieri (sâmbătă) seara, iar nu toţi participanţăii au fost găsiţi”, a adăugat ea.

”Ancheta nu a început încă, deoarece nu s-a stabilit bilanţul. Prin urmare, nu există nicio pistă privilegiată pentru moment”, a declarat ea.

”Experţi din cadrul poliţiei ştiinţifice şi judiciare s-au desfşurat (...) pentru a ancheta”, a anunţat poliţia naţională spaniolă pe reţeaua de socializare X, în contextul în care, potrivit primelor informaţii furnizate de către autorităţi, incendiul a izbucnit la primul etaj al discotecii.

TREI ZILE DE DOLIU

În total 12 vehicule de salvare, 40 de pompieri şi aproximativ 20 de poliţişti au reuşit să stingă flăcările, potrivit autorităţilor.

Potrivit unor fotografii difuzate de către salvatori, este vorba despre Discoteca ”Teatru”, a cărei faţadă, care era vopsită galben cu roşu - a fost devorată de flăcări.

Imagini surprind jeturi de apă ale vehiculelor pompierilor, care au continuat să stropească faţada înnegrită, pe o stradă înţesată de vehicule de intervenţie, în timp ce un fum dens se ridica din acoperişul discotecii.

Premierul în exerciţiu Pedro Sanchez şi-a exprimat pe X întreaga ”afecţiune” şi ”solidaritatea cu victimele şi rudele incendiului tragic care a avut loc în zori într-o discotecă din Murcia”.

Primarul din Murcia a decretat trei zile de doliu în memoria victimelor, iar Primăria a înfiiţat o celulă de primire a rudelor victimelor la Palatul Sporturilor, în Atalayas.

”Îmi pare cu adevărat rău şi vreau să însoţesc în durerea lor fsmiliile victimelor incendiului din această dimineaţă la Murcia. (Transmit) toată recunoştinţa mea şi gratitudinea mea serviciilor de urgenţă”, a declarat pe X liderul dreptei spaniole, Alberto Núñez Feijóo.

În 1990, 43 de persoane au murit în incendiul unei discoteci, la Zaragoza, în Aragon (nord-est).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.