Cel puțin 15 morți au murit într-un atac al forțelor siriene asupra unei tabere de refugiați

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 21-11-2019

Actualizat: 21-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: SANA

Cel puțin 15 persoane au murit și mai multe au fost rănite miercuri într-o tabără de refugiați în urma unui atac al forțelor guvernamentale siriene în apropierea orașului Idlib, din nord-vestul Siriei, au informat surse din cadrul forțelor de securitate, citate de Le Figaro, potrivit Mediafax.

Mai multe rachete sol-sol lansate de la periferia orașului Alep au lovit tabăra Kah, aflată la nord de Idlib, în apropierea frontierei cu Turcia, mai spun sursele citate.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, și o maternitate din apropiere a fost afectată în urma atacului, mai mulți membri ai personalului medical fiind răniți. Clădirea a fost puternic afectată de atac.

Regiunile Idlib, Alep, Hama și Latakia sunt controlate de gruparea teroristă Hayat Tahrir al-Cham, dar și de organizații teroriste mai mici. Între aprilie și august regiunea a fost asediată de către Armata siriană, loială președintelui Bashar al-Assad, sprijinită de Aviația rusă.

Peste 1.000 de civili au fost uciși în perioada respectivă, potrivit Observatorului Sirian.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri