Cel puţin 16 persoane, printre care doi cetăţeni germani, au murit şi alte 40 au fost rănite într-un accident de autocar produs luni în sudul statului Peru, transmite marţi AFP, citând autorităţile de la Lima potrivit Agerpres
Printre răniţi se află un spaniol, doi brazilieni şi doi americani, a indicat Ministerul Sănătăţii.
Accidentul s-a petrecut pe principala şosea de coastă care leagă capitala Lima de oraşul Arequipa, din sud, şi pe care circulă numeroase autocare cu turişti.
Printre cei decedaţi figurează doi germani, zece peruani şi alte patru persoane cu cetăţenii neidentificate, a comunicat biroul procurorului.
Autocarul în care se aflau a ieşit de pe carosabil şi a lovit opt vehicule parcate pe margine, la kilometrul 571 al autostrăzii panamericane, în regiunea Arequipa, la primele ore ale zilei de luni.
Răniţii au fost transportaţi la spitale din oraşele turistice Arequipa şi Nazca.
Autocarul plecase din Lima şi se îndrepta spre Arequipa, o călătorie de 16 ore.
Accidentele rutiere sunt frecvente în Peru, mai ales în anotimpul ploios, dar şi din cauza stării precare a drumurilor şi a semnalizării insuficiente.
În 2019, 1.123 de oameni şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, potrivit statisticii Ministerului de Interne.
Cel puţin 16 morţi, printre care doi germani, şi 40 de răniţi într-un accident rutier, în Peru
Explorează subiectul
Articole Similare

511
Trump anunță: 48 de lideri iranieni uciși într-o singură lovitură. Operațiunea este „înaintea graficului”
511

585
Criza din Orientul Mijlociu riscă să provoace cea mai gravă perturbare a pieței de gaze de la invazia rusească în Ucraina
585

1.896
Alertă pe piețele energetice: Unul dintre giganții comerțului global anunță înghețarea traficului prin strâmtoarea Ormuz
1.896

2.720
Ministrul de Externe iranian declară că au început procedurile: Când ar putea avea Iranul un nou lider suprem
2.720

2.553
Trei militari americani, uciși în Yemen, iar alți cinci au fost grav răniți: Operațiunea „Epic Fury” se intensifică
2.553

74
VIDEO Atac iranian cu rachetă la Bet Shemesh: Cel puţin opt morţi şi 28 de răniţi în centrul Israelului
74

3.532
Kamala Harris se opune „schimbării de regim” în Iran: Trump trage SUA „într-un război pe care poporul american nu îl dorește”
3.532

12.850
UPDATE Escaladare fără precedent: IRGC anunță lovirea unui portavion SUA
12.850

3.101
VIDEO Scene de coșmar în Texas: 3 morți și 14 răniți într-un atac armat în centrul orașului - ancheta FBI a început
3.101

3.503
Escaladarea războuiului din Iran va produce un adevărat șoc la nivel mondial: Criză care va afecta și România
3.503

125
China a 'condamnat ferm' moartea ayatollahului Ali Khamenei
125

2.732
Iranul nu dă înapoi după moartea lui Khamenei: „Vom distruge bazele dușmanilor”
2.732

6.160
VIDEO UPDATE Alertă majoră: Iran ar fi lovit o bază navală franceză din Abu Dhabi
6.160

















Comentează