Cel puțin 20 de medici care sunt parlamentari în Grecia renunță la statut și revin în spitale

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-11-2020

Actualizat: 26-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Britannica

Cel puţin 20 de medici care sunt membri în Parlamentul Greciei au anunţat până miercuri că vor reveni să lucreze în spitalele elene pentru a uşura astfel povara cu care se confruntă sistemul medical din această ţară pe durata pandemiei de coronavirus, informează DPA.

Primul care a făcut acest anunţ a fost medicul pneumolog Giorgios Lamproulis, vicepreşedintele Parlamentului elen şi membru al Partidului Comunist din Grecia (KKE), scrie agerpres.ro.

Citește și: Gabriela Firea, atac la adresa lui Nicușor Dan și Ludovic Orban: Ceea ce au făcut se numește escrocarea cetățenilor

Luni, el a cerut să fie exonerat temporar de îndatoririle sale de parlamentar pentru a putea să lucreze într-o clinică medicală din oraşul său natal, Larissa. Giorgios Lamproulis i-a îndemnat pe ceilalţi medici din Parlamentul Greciei să îi urmeze exemplul.

"După părerea mea, locul meu este în acest moment alături de colegii mei, alături de medici şi de infirmiere", a declarat el.

Citește și: Alina Gorghiu a reacționat după atacul PSD la adresa președintelui: Minciuni ordinare, calomnii și dezinformare. Asta e rețeta PSD de 30 de ani

După apelul său public, alţi 20 de medici parlamentari - radiologi, chirurgi şi specialişti în microbiologie - au părăsit Parlamentul de la Atena pentru a lucra în diverse spitale de pe teritoriul Greciei.

Parlamentul Greciei are 300 de membri.

Citește și: Coordonatorul campaniei de vaccinare face noi precizări! Cum funcționează vaccinul anti-COVID după ce a fost inoculat .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri